O investiţie de 55 milioane euro într-o fabrică la Halchiu, Braşov aduce pe piaţa românească a lactatelor încă un competitor. Este vorba despre grupul elen Olympus care tocmai a construit o unitate de procesare a laptelui pe o suprafaţă de 25.000 mp.
„Este cea mai mare investiţie a noastră în afara Greciei. Am preferat să facem o fabrică nouă, modernă decât să cumpărăm ceva vechi. Am mai avut o fabrică la Baraolt, pe care acum am închis-o. Astfel, totalul capitalului investit din 1999 până în 2011 în România se ridică la 70 milioane euro. Am ales România datorită poziţiei geografice, fiind o poartă de acces pentru Europa de Sud-Est. De asemenea, după 12 ani de experienţă pe această piaţă, am ajuns să cunoaştem foarte bine obiceiurile locale şi suntem convinşi că putem obţine lapte de cea mai bună calitate aici”, a spus preşedintele grupului Olympus, Dimitrios Sarantis.
La Braşov vor fi fabricate sub marca Oly mai multe tipuri de lapte, iaurt şi telemea, până acum fiind deschisă doar linia de producere a iaurtului, cea pentru brânză şi cea pentru lapte de consum şi UHT urmând a fi puse în funcţiune în luna noiembrie.
“Laptele este colectat exclusiv din România, mai ales că în ultimii ani calitatea acestuia s-a îmbunătăţit foarte mult. Noi am încheiat parteneriate cu 500 de fermieri pentru a-i ajuta cu know-how şi utilaje, investiţia noastră în acest sens fiind de trei milioane euro”, a spus Ioannis Kommatos, director general adjunct.
La export, 60% din producţie
Lucrările la fabrica din zona Braşovului au început în 2009, unitatea având rolul de a deservi atât piaţa românească, dar şi pe cea a UE şi a SUA, la export mergând cam 60% din producţie.
Pentru moment, capacitatea de producţie se situează la nivelul a 30% din capacitatea totală. Potrivit investitorului, peste trei se va ajunge la capacitatea de recepţie a laptelui de până la 40.000 de litri pe oră, având trei linii de producţie: iaurt-120 de tone pe zi, telemea – 100 tone pe zi şi lapte-PET:16.000 de litri pe oră şi ambalat -10.500 de litri pe oră. La Halchiu lucrează în acest moment 60 de persoane, numărul acestora urmând să crească odată cu producţia, până la cel mult 120 de angajaţi.
Grupul Olympus deţine cinci unităţi de producţie amplasate în Grecia, România şi Bulgaria şi derulează operaţiuni în 34 de ţări, inclusiv în SUA. Anul trecut, a raportat venituri totale de 216 milioane de euro.
Dacă în 2010 cifra de afaceri pe plan local a fost de 20 milioane euro, pentru 2011, compania estimează că afacerilor vor ajunge la 24-25 de milioane de euro, iar pentru 2012 se aşteaptă la 30 de milioane de euro. Totodată, după ce fabrica din România va produce la capacitate maximă, compania mizează pe faptul că afacerile sale vor creşte cu 15 milioane de euro anual, până se ajunge la o cifră de afaceri de 70 milioane euro.