Firma cu capital portughez Coindu România SRL va demara miercuri 9 iulie programul de angajări pentru fabrica de accesorii pentru autoturisme marca BMW, Volkswagen, Audi şi Mercedes, a declarat pentru AGERPRES viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.
Potrivit sursei citate, în fabrica a cărei construcţie va începe la Drobeta Turnu Severin pe un teren achiziţionat în suprafaţă de 4,5 hectare, vor lucra până la sfârşitul anului 2014 aproximativ 450 de oameni, iar în 2015 aici vor fi angajate alte 800 de persoane.
'Firma în cauză va investi în această fabrică, în prima etapă, zece milioane de euro. Administraţia locală a aprobat deja modificarea Planului Urbanistic Zonal pentru includerea acestei entităţi economice în intravilanul localităţii', a precizat Screciu.
Viceprimarul a mai precizat că Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin s-a angajat să asigure utilităţile pentru noua platformă industrială.AGERPRES