În cadrul unui eveniment de astăzi, organizat de Academia de Studii Economice din București și Microsoft, a avut loc lansarea celui de-al 14-lea laborator, cu ajutorul investițiilor din mediul economico-social. Până în momentul de față, s-au investit aproximativ 600.000 de euro în astfel de săli și laboratoare, în ASE. Potrivit lui Nicolae Istudor, rectorul ASE, acest laborator se află în primele 5 din cele 14, iar investiția se ridică la o sumă de aproape 50.000 de euro.
„Cred că undeva prin 2018, s-a întâmplat ceva. S-a întâmplat un lucru, zic eu, normal, pentru noi, pentru Academia de Studii Economice și foarte bun pentru studenți. Este vorba despre implicarea mult mai accentuată, mult mai bună, a mediului economico-social în universități”, a spus Nicolae Istudor în cadrul evenimentului de lansare a laboratorului.
Noi competențe pentru studenți
Prin lansarea laboratorului, atât Microsoft, cât și ASE urmăresc ca studenții să beneficieze de competențe în domeniul cloud computing services. Astfel, cursurile vor fi predate de cei mai buni specialiști de la Microsoft România, la care se pot înscrie atât studenții de la ASE, cât și cei de la alte universități. Primul curs va începe pe data de 3 martie și se va finaliza în luna mai. La sfârșitul cursurilor, doritorii pot opta să susțină un examen, prin care vor dobândi o certificare recunoscută la nivel global.
Prin platforma Microsoft Edge, cea mai versatilă platformă de Cloud de tip Enterprise din lume, se pot crea efectiv programe, aplicații, modele matematice și modele de statistică.
Guvernul joacă un rol important
Pe de altă parte, rectorul ASE susține că pe lângă mediul de afaceri, care se implică tot mai mult în universități, și Guvernul și instituțiile statului joacă un rol important.
„Să nu uităm nici Guvernul, instituțiile statului, care trebuie să primească rezultatul muncii comune, pentru că degeaba noi venim și fundamentăm proiecte, dacă Guvernul nu acceptă ideile noastre. Vorbim de ideile din zona mediului de afaceri, ideile comune cu ale universităților și respectiv cercetarea”, a mai spus rectorul ASE.
De asemenea, Nicolae Istudor a precizat că au în planul de management, ca strategie, să structureze parteneriate cu mediul de afaceri pe 3 categorii: parteneriate strategice, medii și parteneriate care vizează strict practica studenților. La nivelul Academiei de Studii Economice există, în prezent, undeva la 3.000 de locuri de practică luate prin contract.
S-a încheiat un parteneriat între ASE și Microsoft
Microsoft a investit în ultimii doi ani, în România, peste 1.000.000 de dolari în educație și își propune să amplifice zona de impact pe creșterea competențelor digitale.
„În România, astăzi, 9 din 10 companii își propun să implementeze o strategie de transformare digitală, care, desigur, cere competențe, resurse și un plan bine articulat. De asemenea, cere oameni capabili.
La polul opus, mai puțin de 3% din competențele pe care le avem, în România, sunt din zona de inteligență artificială. Și aici, practic, stă oportunitatea noastră, dar și oportunitatea societății și a mediului de afaceri și de învățământ din România. Și anume, aceea de a crea mai multe competențe de inteligență artificială, de cloud computing. Astăzi, fiecare companie, este o companie de tehnologie.
Ce ne propunem de fapt este să fim alături de mediul economic din România și de mediul de învățământ.
Avem o șansă unică prin tehnologie să mitigăm gradul de discrepanța pe care îl avem în dezvoltare față de alte economii. Și prin tehnologie, prin competențe vom reuși să facem acest lucru”, a precizat Violeta Luca, General Manager, Microsoft România.