„Investițiile au început deja. Vom achiziționa companii și vom investi în cereale și creșterea animalelor”, a declarat Abdullah Aldubaikhi, cu ocazia unui forum de afaceri organizat la Abu Dhabi.
Aldubaikhi a adăugat că investițiile vor fi realizate în zece țări din regiunea Mării Negre, inclusiv Rusia, Ucraina, România, Ungaria, Belarus și Bulgaria, și vor include terenuri agricole, logistică și facilități de depozitare.
Regele Salman al Arabiei Saudite a încheiat recent o vizită istorică la Moscova, prima vizită oficială a unui suveran saudit în Rusia, ocazie cu care a încheiat mai multe acorduri cu președintele Vladimir Putin, în valoare de miliarde de dolari.