Trenurile, care pleacă din Capitală spre Arad sau Budapesta, vor putea circula cu viteză sporită, lucrările de modernizare pentru aproape 400 km de cale ferată se vor inaugura în următorii doi ani. În prezent, sute de muncitori lucrează pe cele mai complexe șantiere de cale ferată, aflate între Simeria și Arad.

Tronsonul de cale ferată Simeria-Km 614 este împărțit în patru subsecțiuni, respectiv 2a) km 614- Bârzava; 2b) Bârzava – Ilteu; 3 Ilteu-Gurasada și 2c) Gurasada-Simeria. Pentru primele două subsecțiuni, 2a) km 614- Bârzava și 2b) Bârzava – Ilteu, în lungime de aproximativ 78 km, peste 500 de muncitori și 200 de utilaje sunt în șantiere. Reprezentanții firmelor de construcții ne-au declarat că muncitorii au început lucrări la podurile mari peste Mureș. „Există mobilizare pe cele două șantiere, se lucrează la terasamente și consolidări, pe subsecțiunile 2a și 2 b există două poduri mari peste Mureș, peste 400 m fiecare. Am adus materiale de construcție, piatră spartă și balast”, ne-a declarat Cristian Becheru, reprezentantul asocieriiAstaldi SpA – FCC Construccion – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems România, constructorii subsecțiunilor km 614 –  Bârzava (2a) şi 2b) Bârzava – Ilteu. 

Lucrările de modernizare a celor două subsecțiuni de cale ferată costă 3,4 miliarde lei, fără TVA, perioada de finalizare proiectelor este anul 2020.„Au început mai multe lucrări civile, peroane și fundații pentru pentru clădirile stațiilor. Am rezolvat problema siturilor arheologice. Există o zonă unde este un sit arheologic înscris în categoria A. Pe cele două subsecțiuni, între Km 614 și Ilteu, există șapte situri arheologice. Ultimul sit arheologic descoperit se află într-o curbă, afectează circa 300 m din aliniament. Așteptăm descărcarea arheologică pentru ultimul sit descoperit, muncitorii lucrează pe alte porțiuni. Se lucrează la primul tunel, a început procesul de defrișare”, ne-a mai explicat  reprezentantul asocieriiAstaldi SpA – FCC Construccion – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems România, constructorii subsecțiunilor km 614 –  Bârzava (2a) şi 2b) Bârzava – Ilteu

Reabilitarea subsecțiunii de cale ferată, km 614 – Bârzava, costă 1,68 miliarde lei, iar lotul Bârzava –  Ilteu costă 1,76 miliarde lei

 

Linia Simeria – Sighișoara se inaugurează în acest an

Lucrările de reabilitare și modernizarea celor cinci loturi, între Simeria și Sighișoara (175 km ) sunt finalizate în proporție de peste 95%. Conform CFR SA, cele mai avansate proiecte sunt pe tronsonul Coșlariu – Sighișoara, unde stadiul de execuție a ajuns la aproape 100%.
În ultima vizită pe șantier, directorul general al companiei CFR Infrastructură, Ion Gavrilă a solicitat antreprenorilor să adopte aceeași abordare responsabilă și din punct de vedere al decontărilor financiare pentru lucrările executate, “în contextul în care CFR Infrastructură are asigurată finanțarea pentru toate contractele de modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare de la Curtici la Sighișoara”.

Cele mai importante construcții între Simeria și Sighișoara sunt:

-Tunelul Turdaș (780 m), primul tunel din România construit prin metoda tranşee complet deschisă. Metoda implică realizarea în trepte a excavaţiei, realizarea platformelor pentru execuţia pereţilor, a grinzilor, a pereţilor mulaţi, realizarea picioarelor, a boltei şi turnarea betonului de umplutură şi în final refacerea terenului. Pereţii tunelului vor împiedica pătrunderea apelor în interior, noul tunel va fi dotat cu un sistem modern de colectare şi evacuare a apei pluviale.
-Podul în formă de Arc (134,6 m) peste râul Târnava Mare
-Tunelul Sighişoara (401 m)
-Tunelul Daneş (969 m), cel mai lung tunel de cale ferată construit în România după 1989
-Pasajul superior rutier peste DN 13
-Pasaj superior rutier Daneș

Stadiul de execuție a lucrărilor pe loturi:

-Coşlariu – Sighişoara (99,04 km) – 96%
-lotul Sighișoara – Ațel (30,87 km) – 95%
-lotul Ațel – Micăsasa (31,58 km) – 94%
-lotul Micasasa – Coslariu (36,68 km) – 99%
Simeria – Coşlariu (74,43 km) – 92%
-lotul Simeria – Vințu de Jos (41,40 km) – 96%
-lotul Vințu de Jos – Coslariu – (33,03 km) – 88%