Investiţii inteligente pentru sănătate, propuse de CE. Câte dintre ele a realizat România până acum

Reducerea spitalizărilor, dezvoltarea asistenţei medicale primare, încurajarea consumului de generice şi evaluarea eficienţei tehnologiilor medicale. Acestea sunt propunerile CE pentru investiţii inteligente în sănătate, care pot contribui la realizarea de economii de 2% din PIB-ul UE, până în 2017. Ministerul Sănătății și Guvernul s-a aplecat asupra recomandărilor UE, mai mult sau mai puțin cu succes, după cum vom vedea mai jos.

Sănătatea este un domeniu prioritar al pachetului de măsuri privind investiţiile sociale, adoptat de Comisia Europeană la începutul anului. Prin acest pachet, Comisia Europeană recunoaşte rolul important pe care îl joacă sectorul sănătăţii în revenirea la o economie în măsură să genereze locuri de muncă.
"Cheltuielile în domeniul sănătăţii favorizează creşterea. Fiecare ţară din UE răspunde de organizarea şi funcţionarea propriilor servicii de asistenţă medicală. Pentru a ameliora aceste servicii nu este neapărat nevoie de cheltuieli suplimentare cât mai ales de creşterea eficienţei.", notează CE în motivarea elaborării normelor pentru adoptarea pachetului de măsuri.

Potrivit OCDE, până în 2017, reformele din domeniul sănătăţii ar putea permite realizarea de economii reprezentând aproximativ 2% din PIB.
 
Eficienţa poate fi ameliorată prin măsuri precum:

  • reducerea spitalizărilor şi a consultaţiilor de specialitate care nu sunt necesare

În această privinţă, Ministerul Sănătăţii a implementat la începutul acesui an o măsură mult anunţată, şi anume introducerea coplăţii, care este de între 5 şi 10 lei la externare. Însă aceasta nu este singura măsură pe care a luat-o, sub presiunea reducerii paturilor de spital şi a internărilor, venită din partea FMI.
În 1992, Programul “O Românie Sănătoasă” finanţat de Banca Mondială şi coordonat de Richard Brazil din UK, constată că există aproximativ 4,2 milioane de internări în România, ceea ce atunci a fost considerat prea mult. De aceea, programul recomandă reducerea numărului de internări prin scăderea numărului de paturi din spitale, iar în 1994, se aprobă introducerea sistemului de medic de familie (în loc de medic de circă) cu funcţia de gatekeeper pentru a reduce numărul de internări, dar sistemul se aplică din 1998. În 1998, medicii de familie devin titulari de cabinete, iar numărul de internări creşte spectaculos,  la 6 milioane/an în 2005. Atunci, se introduce sistemul de punctare prin diagnosis related groups (DRG), adică pe bază de valaorea a serviciului medical, dar după aceasta măsură, numărul creşte la 8,5 milioane/an pînă în 2009. După 2010, valoarea rămîne constant la 8,5 milioane de internări pe an.
Dr. Dan Pereţianu, vicepreşedintele Camerei Federative a Medicilor din România ne explică de ce măsurile MS nu au dat roade: Guvernul din 2009, preia o parte din recomandările BM şi le transpune în Acordul cu FMI. Acolo, la punctul 17, apare reducerea numărului de internări cu 10% şi coplata. Dar, precum s-a observat, Guvernul “a fentat” acordul. În loc să reducă  cu 10% internările din spitalele mari, care interneză, a desfiinţat 10% din spitale, majoritatea rurare şi din oraşe mai mici. Astfel, numărul de internări nu a scăzut cu 10%, ci a rămas acelaşi. Dacă considerăm că s-au redus circa 10% din paturi, apare evident că acţiunea a dus de fapt la creşterea internărilor în spitalele nedesfiinţate."

  • dezvoltarea asistenţei medicale primare

În România, asistenta medicala primara este în totalitate asigurată de furnizori privaţi, prin medici de familie organizaţi în cabinete de medicina de familie, prin practica individuală a medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere ale acestora. "Trebuie să schimbăm mentalitatea omului de a se îndrepta numai spre spital şi trebuie să construim un sistem bazat pe medicina de familie şi cea din ambulator", spunea în urmă cu puţin timp ministrul Eugen Nicolăescu.
Astfel, anul acesta Contractul Cadru prevede o creştere cu 10% a finanţării pentru medicina de familie.

  • încurajarea utilizării medicamentelor echivalente mai puţin costisitoare (medicamente generice)

În 2011, Consiliul Concurenţei a monitorizat piata farma sub suspiciunea că producătorii promovează incorect medicamentele inovative, mai scumpe, determinând medicii sa prescrie aceste medicamente, în detrimentul celor generice, mai ieftine. În urma analizei efectuate de CC a rezultat că datorită comercializării cu precădere a unor medicamente inovative, gradul de penetrare a medicamentelor generice este redus.

  • evaluarea rentabilităţii tehnologiilor medicale ca bază pentru luarea deciziilor

Ministerul Sănătăţii reprezintă autoritatea naţională competentă în domeniul evaluării tehnologiilor în sănătate. Ministerul Sănătăţii şi-a asumat, în cursul negocierilor cu instituțiile financiare internaționale, pe baza recomandărilor raportului NICE INTERNATIONAL, că nici un medicament nu va mai fi introdus pe lista de medicamente rambursate fără efectuarea prealabilă a unei evaluări a tehnologiilor medicale. Pentru implementarea acestor recomandări în legislaţia națională, Ministerul Sănătăţii, a creat Ordinul privind aprobarea criteriilor de evaluare a tehnologiilor medicale, care se află postat pe site-ul Ministerului, la capitolul Transparenţa decizională, în deybatere publică. până la 23.06.2013 timp în care sunt aşteptate observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ. De notat este că lista autohtonă de medicamente compensate nu s-a mai actualizat din 2008, România fiind singura țară europeană în care nu sunt disponilibileaceste terapii noi.

De ce sunt importante investiţiile în sănătatea populaţiei:

"Starea de sănătate influenţează gradul de participare a cetăţenilor la viaţa socială şi productivitatea lor la locul de muncă. Pe scară mai largă, determină impactul financiar asupra sistemelor naţionale de asistenţă medicală. Investiţiile în sănătate favorizează creşterea economică prin faptul că le permit cetăţenilor să îşi menţină sănătatea şi să rămână activi pentru mai mult timp", notează autorii pachetului de măsuri.