Compania tocmai a inaugurat prima etapă din investiția de 10,5 milioane de euro în sistemul de tratare a emisiilor olfactive în fabrica sa din Timișoara. Investiția se concentrează pe reducerea percepției mirosului specific producției de anvelope în perimetrul adiacent fabricii.
În cei aproape 15 ani de producție de anvelope în Timișoara, investițiile au fost direcționate către tehnologie de ultimă generație, protecția mediului, pregătirea profesională a angajaților săi și programe de responsabilitate socială. Continental Anvelope Timișoara a livrat, până acum, peste 150 milioane de anvelope clienților săi din Europa și din întreaga lume.
Compania produce în Timișoara o gamă largă de anvelope, cu dimensiuni între 13 și 20 de țoli, în linie cu cerințele pieței, incluzând anvelope UHP (Ultra High Prerformance – de înaltă performanță), anvelope inovatoare pentru automobile electrice, precum și anvelope pentru vehicule comerciale ușoare (VAN).