Vestea aducerii americanilor in tara a fost prezentata atat de fosta putere, cat si de cea actuala ca victorii ale cabinetelor care s-au ocupat, pe rand, de negocieri. Tenneco a fost prezentat ca fiind cel mai mare investitor american in Romania, iar despre Dana Mead, presedintele celebrului trust american, in virtutea cunoscutelor sale relatii de prietenie cu Bill Clinton, s-a spus ca a facut lobby in Senatul american pentru acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate pentru Romania. La atatea vesti bune s-a adaugat si valoarea investitiei pe care trustul ar fi urmat sa o faca in Romania, valoare care a oscilat pentru prima etapa intre 30 si 50 de milioane de dolari. Spunem prima etapa pentru ca, dupa constructia programata a unei fabrici de prelucrare a lemnului si a alteia de cherestea, firma americana se angajase ca va construi aproape 4.000 de kilometri de drumuri forestiere. In aceasta a doua etapa, americanii ar fi urmat sa investeasca sume intre 600 milioane si 1 miliard de dolari.
Americanii s-au ferit de
licitatii ca dracu’ de tamaie
O data popositi la noi in tara, americanii au fost indrumati sa investeasca in judetul Caras-Severin. O echipa formata din specialisti ai regiei Romsilva au inceput negocierile cu si mai bine antrenatii specialisti ai lui Tenneco pentru realizarea unui contract care prevedea ca firma americana sa construiasca drumuri forestiere in contrapartida cu masa lemnoasa. „In calitate de director al regiei padurilor, eu am supervizat negocierile. Pot sa spun ca sunt mandru ca am reusit sa modific unele puncte care erau in defavoarea noastra. Americanii ne-au oferit la inceput un pret de 14 USD/mc pentru masa lemnoasa pe picior, un pret mult mai mic decat cel practicat pe piata mondiala, iar noi am reusit, dupa un an de negocieri, sa il crestem la 33 USD/mc.
La fel, Tenneco a cerut la inceput 65.000 de dolari pentru fiecare de kilometru de drum forestier construit. Ne-am opus pentru ca a stabili un pret fix este absurd, atata timp cat cheltuielile difera in functie de dificultatea zonei de constructii. Pana la urma am picat de acord ca pretul sa fie calculat in functie de decontarile lucrarilor. Iar ultimul punct disputat de noi si sustinut de americani era ca negocierea virtualelor litigii sa se faca la Paris. Am obtinut ca acestea sa fie judecate in Romania, pentru ca firma a fost inregistrata aici”, povesteste Gheorghe Cahnita, fost director al Regiei Romsilva. Ca atare, cele doua parti au semnat un protocol de colaborare la 14 noiembrie 1997. Una dintre problemele majore era ca, potrivit legii codului silvic, produsele lemnoase se valorifica pe baza de licitatie. Ceea ce insemna ca minunatul contract, daca ar fi fost semnat, ar fi fost mai mult decat ilegal. Firma Tenneco Packaging Romania a luat fiinta in noiembrie 1995. Negocierile s-au tarat pe parcursul a doi ani.
In luna aprilie 1998, directorul Romsilva, Gheorghe Cahnita, primeste o adresa prin care i se comunica pozitia Ministerului Mediului de a nu aviza semnarea contractului de colaborare cu Tenneco pe baza de negociere, ci numai prin licitatie internationala. La inceputul lunii iunie 1998, Petre Roman, Romica Tomescu si Radu Vasile se intalnesc la fabrica de cherestea de la Buchin pentru o noua evaluare a proiectului constructiei de drumuri forestiere. Realizarea acestei investitii ar fi avut nevoie de aprobarea, din partea autoritatilor, a unei cote de masa lemnoasa pentru o perioada indelungata. Cota de masa lemnoasa discutata era de 700.000 de mc pe an, iar contractul ar fi fost incheiat pentru o perioada de cinci ani. Vasile a spus, la intalnirea de la Buchin, ca va avea grija sa se negocieze o varianta pentru a nu se crea imaginea de monopol, in acelasi timp negocierile viitoare facandu-se conform legii silvice. Adica imposibil fara modificarea acesteia din urma.
In aceeasi luna, dupa ce a fost chemat la Cotroceni si, in prezenta presedintelui Constantinescu si „a altor distinse personalitati ale vietii publice romanesti”, Gheorghe Cahnita da din nou raportul asupra lui Tenneco. „Pentru ca nu aveam o alta solutie legala la acea data, m-am obligat sa anunt licitatie internationala de masa lemnoasa pentru a mai contracara din nemultumirea, de altfel justificata, a firmei americane”. Presedintele Constantinescu ajunge in America, de unde se intoarce cu mesaje de nemultumire ale investitorilor, legate de doua proiecte: Bell Helicopter si Tenneco. La cateva zile, Gheorghe Cahnita este destituit pentru ca s-a opus semnarii contractului cu americanii.
O afacere infloritoare care figureaza cu pierderi
Intre timp, la Buchin, in august 1997, a fost inaugurata fabrica de cherestea, investitie evaluata la 15 milioane de dolari. La inaugurare au fost prezenti Petre Roman si ministrul mediului de atunci, Ioan Oltean. Fabrica se aproviziona cu lemn butuc de la intermediari si exporta produsele finite in principal in Ungaria. O afacere buna atata timp cat, lunar, Tenneco isi incasa 4-5 miliarde lei din TVA recuperat. Dar aceste incasari nu s-au facut chiar de unde ar fi trebuit. Respectiv, cu toate ca era inregistrata la Bucuresti, iar fabrica din Buchin figura doar ca filiala, multe din recuperarile de TVA pentru activitatea de export au fost incasate la Resita si Caransebes.
In mod ciudat insa, daca priveai bilanturile lui Tenneco Forest, ramaneai realmente prostit: pierderi catastrofale, de pana la 1 milion de dolari pe luna, intr-o afacere in care orice forestier iti poate spune ca in Romania nu pierd decat prostii. La sfarsitul anului 1998, la o cifra de afaceri de peste 42 de miliarde lei, pierderile inregistrate de Tenneco Forest Products SA au fost de 211 miliarde lei. Adica aproape 2 milioane de dolari pierdere in fiecare luna. Greu de inteles cum mai puteau supravietui bietii americani. Dar cine sunt acestia, ne-am putea intreba. Sunt patru americani, asociati in nume propriu: Shawn Kelly, Richard F. Bierlich, Brent E. Nyberg, Robert Haught si firma Tenneco Romania Holdings Inc din Illinois, unde actionari sunt aceeasi americani enumerati mai sus.
Probabil exasperati de cat de prost merg afacerile cu lemn in Romania, americanii au lichidat ditamai investitia in numai sapte zile si au plecat din tara, se pare, catre o noua afacere de proportii, de data aceasta in Ucraina. Aceasta in timp ce anul trecut, sub semnatura lui Tomescu, Berceanu si Remes a aparut o ordonanta prin care Regia Padurilor este abilitata sa semneze contracte pe mai multi ani cu agenti economici care construiesc drumuri forestiere in perioada 2000-2010, in contrapartida cu masa lemnoasa pe picior. Problema este ca selectarea acestora se va face tot prin licitatie publica. Ciudata a fost graba cu care, tocmai atunci cand lucrurile pareau ca o iau pe un fagas bun, americanii s-au hotarat sa transforme afacerea din Romania intr-o amintire. „Au plecat pentru ca afacerea era mult prea mica pentru ei. Cand tu vorbesti de o investitie de 1 miliard de dolari, un castig de 20 de milioane este nimic pentru tine. Plus ca daca ai alte 20-30 de oferte de cate 200 de milioane de dolari, nu mai stai la mana celor de aici”, povesteste Vladimir Cohn, omul care s-a ocupat de intocmirea actelor juridice pentru Tenneco. „Asta ca sa nu mai vorbim de Ordonanta nr. 70 care nu are nici acum norme de aplicare”. Americanii au vandut fabrica de la Buchin pentru 10 milioane de dolari. Cel putin asa scrie intr-un comunicat dat de firma mama, din America.
In acelasi document este amintit, in treacat, si numele cumparatorului – firma New Bay Enterprises. Vladimir Cohn spune ca aceasta este o firma cipriota care a preluat managementul fabricii, numindu-l director pe un anume domn Johan Wolf, care s-a ocupat si de managementul fabricii Romcarton din Turnu Severin. Secretul in care s-a desfasurat intreaga operatiune de preluare a fabricii a alimentat si zvonurile. In spatele lui New Bay Enterprises, la carma lui Tenneco Forest sunt chiar Vladimir Cohn, prin firma sa Conic, si Dan Petrescu, asociat al primului, toti aflati sub protectia lui Ion Tiriac. r
Informatiile de la SRI se bat cap in cap cu cele de la BNRr
In timp ce Cahnita vorbea de eventuala suparare a americanilor ca nu si-au indeplinit telul propus pentru Romania, Vladimir Cohn ne-a linistit: „Nu s-a dus de rapa nici o afacere”. Probabil ca stie dumnealui mai bine atat timp cat, impreuna cu domnul Petre Roman, s-au intalnit la mijlocul lunii ianuarie pentru discutii cu noul prim-ministru, Mugur Isarescu. Poate s-a discutat situatia creditului intercompany pe care fabrica din Buchin l-a primit in 1997 de la firma-mama americana sub forma unei finantari de 50 de milioane de dolari si cum au fost utilizati acesti bani. Credit care a fost preluat de noii proprietari, cu tot ce inseamna aceasta, inclusiv returnarea lui. O sursa de venit interesanta pentru trustul american, atata timp cat surse SRI sustin ca imprumutul a fost garantat de BNR. Surse din BNR infirma insa acest lucru, invocand legea care nu da dreptul bancii nationale sa participe la astfel de operatiuni.tr
r