Şi anul viitor, energia eoliană va continua să domine investiţiile în energie din surse regenerabile, potrivit marilor jucători de piaţă. Autorităţile statului direct implicate în acest domeniu au confirmat pentru Capital că România va continua să fie, în următorii ani, o țară atrăgătoare pentru cei care vor să facă investiţii în domeniul energiilor regenerabile. Acum vedeta incontestabilă este energia solară, după ce eolianul a reprezentat timp de mai mulţi ani sectorul cel mai atractiv al României, peste 2,5 miliarde de euro fiind investite până acum în parcuri eoliene.
În suplimentul "ENERGIA VIITORULUI" mai puteţi găsi o analiză despre cei mai mari exportatori ai României. Trei din primii zece exportatori sunt companiile petroliere, vânzările în afara granițelor realizate de Rompetrol, OMV Petrom şi Lukoil reprezentând 7% din exporturile totale ale României.
În acest an, veştile bune nu au întârziat să apară. După ce OMV Petrom şi ExxonMobil au anunţat, în februarie, că au descoperit un zăcământ uriaş de gaze naturale în perimetrul Neptun din Marea Neagră, în ultima parte a anului o altă companie a anunţat rezultate bune în perimetrele Midia şi Pelican. Iar anul viitor se anunţă unul de amploare, având în vedere că ExxonMobil şi Petrom organizează licitaţii pentru noi contracte de servicii de foraj marin, peste 1 miliard de dolari fiind suma estimată pentru 12 contracte. Şi Sterling Resources, care are concesionate perimetrele Midia şi Pelican, a anunţat continuarea investiţiilor în următorii doi ani.
Mai multe detalii despre aurul negru din Marea Neagră şi despre efectele liberalizării preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale puteţi găsi în supliment.