Doar în luna iunie, investițiile străine s-au cifrat la 216 milioane euro, potrivit datelor BNR. După primele patru luni, investițiile străine înregistrau un declin cu 28,7% față de același interval din 2010, iar după primele cinci luni, scăderea era de 23,3%. Prin urmare, ușor, ușor, România își recaptă încrederea în fața investitorilor străini și nu este exclus să vedem până la sfârșitul anului o trecere a investițiilor străine pe creștere față de 2010.
Totodată, pe fondul consilidării creșterii economice, care presupune și o consolidare a consumului, implicit prin creșterea importurilor, acoperirea deficitului de cont curent prin investiții străine a scăzut ușor față de primele cinci luni, chiar dacă investițiile străine au marcat o revenire.
Astfel, dacă pe primele cinci luni din acest an deficitul de cont curent era acoperit prin investiții străine în proporție de 43,9% (799 milioane euro ISD la 1,818 miliarde euro deficit extern), la finalul primului semestru acoperirea s-a redus la 39% (1,015 miliarde euro ISD la 2,6 miliarde euro deficit de cont curent). Și asta în condițiile în care după primele două luni, România aproape că nu avea deloc decicit extern.
Singurul factor care ar fi putut ajuta la o acoperire mai bună a deficitului extern este absorbția fondurilor europene, care a avut un avânt în prima parte a anului, iar, apoi, a frânat brusc, pe fondul verificărilor cerute de Bruxelles la licitațiile publice.