"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,928 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,089 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 839 de milioane de euro", se arată în document.
Comparativ cu primele 10 luni ale anului, investiţiile străine directe au crescut cu 192 de milioane de euro, de la 3,736 miliarde de euro la 3,928 miliarde de euro.
Deficitul de cont curent
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în intervalul ianuarie – noiembrie 2016, un deficit de 3,44 miliarde de euro, în urcare de la 2,92 miliarde de euro cât s-a consemnat în primele zece luni.
Deficitul de cont curent a fost de aproape trei ori mai mare decât cel raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 1,24 miliarde de euro, reiese din datele publicate vineri de Banca Naţională a României.
În perioada analizată, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,59 miliarde de euro, respectiv cu 936 de milioane de euro, balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 309 milioane de euro, iar balanţa serviciilor un excedent mai mare cu 631 de milioane de euro.
În ceea ce priveşte datoria externă pe termen lung, potrivit comunicatului BNR, aceasta a însumat 69,76 miliarde de euro la 30 noiembrie 2016 (75,4% din total datorie externă), în scădere cu 1,1% faţă de 31 decembrie 2015. Datoria externă pe termen scurt înregistra, la finele lui noiembrie, nivelul de 22,74 miliarde de euro (24,6% din total datorie externă), în creştere cu 14,4% faţă de cel consemnat la 31 decembrie 2015.
În perioada ianuarie – noiembrie 2016, datoria externă totală a crescut cu 2,064 miliarde de euro. În structură, datoria publică a urcat cu 983 milioane de euro, în timp ce datoria negarantată public a crescut cu 1,38 miliarde de euro, iar datoria autorităţii monetare s-a redus cu 300 de milioane de euro.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 25,2% în perioada ianuarie – noiembrie 2016, comparativ cu 38,5% în anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost de 6,4 luni la 30 noiembrie 2016, similar cu cel de la 31 decembrie 2015.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2016 a fost de 92,3%, comparativ cu 97,9% la 31 decembrie 2015.
AGERPRES