"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,369 miliarde de euro (comparativ cu 2,862 miliarde de euro în perioada ianuarie – iulie 2016), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,436 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 67 milioane euro", spune BNR. 

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a crescut în primul semestru din acest an cu 9,34%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, la 2.938 unităţi, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). 

Cele 2.948 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 18,1 milioane dolari, în scădere cu 7,72% comparativ cu ianuarie – iunie 2016. 

România a înregistrat, în 2016, cel mai slab an din ultimii 18 ani în privinţa firmelor cu capital străin nou înfiinţate. Astfel, anul trecut au fost înfiinţate 5.348 de astfel de firme, în scădere de la 5.831 unităţi, în 2015. După 1991, cele mai multe societăţi au fost înfiinţate în anul 2007, când au fost înregistrate peste 15.000 de astfel de firme. La polul opus, cele mai puţine au fost în anul 1995, respectiv 3.400. 

În perioada 1991 – 2016, au fost înfiinţate 209.814 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris depăşind 44,8 miliarde de euro. 

Din cele 209.814 firme, 43.627 firme au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 8,71 miliarde de euro, în aproximativ 4.919 firme. 

AGERPRES