Investiţiile străine directe au scăzut în primele nouă luni din 2019, faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 4,237 miliarde de euro. Și numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în același interval de timp.
Investiţiile străine directe au scăzut în primele nouă luni din 2019 cu circa 6,26% faţă de perioada similară a anului trecut, la 4,237 miliarde de euro, conform datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României.
”Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,237 miliarde de euro (comparativ cu 4,52 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,473 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 764 milioane de euro”, se menţionează într-un comunicat al BNR.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primele nouă luni din 2019, cu 0,7%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 4.166 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 4.166 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 17,342 milioane dolari, în scădere cu 57,3% faţă de perioada ianuarie – septembrie 2018.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 48.416, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 12,487 miliarde de dolari, în 5.368 de firme.
Primele locuri în topul societăţilor cu participare străină la capital este ocupat de Pirelli Tyres Romania, din Italia, cu un capital subscris de 174,743 milioane dolari, B.Braun Pharmaceutical (Austria), cu 15,728 milioane dolari, şi CNUD-EFCO Operations (Belgia), cu 11,045 milioane dolari.