România a avut un an bun în 2022 din punctul de vedere al investițiilor străine. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, valoarea totală a investițiilor străine în companiile locale a depășit pragul de 50 de miliarde de euro.
Investițiile străine în România au trecut de 50 de miliarde de euro anul trecut, arată datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Olanda, Germania și Austria au investit circa 20 de miliarde de euro, din totalul de 50 de miliarde
Cele mai importante țări care au investit în companiile românești sunt Olanda, Germania și Austria.
„În anul 2022, totalul investiţiilor străine în companiile româneşti se ridică la peste 50 de miliarde de euro, în top 3 surse de provenienţă a investiţiilor situându-se Olanda (9,3 miliarde euro), Germania (5,4 miliarde euro) si Austria (5,3 miliarde euro)”, a transmis Casa de Avocatură ONV LAW, care a analizat datele puse la dispoziție de Registrul Comerțului.
Cele mai atractive companii din România pentru investitorii de peste hotare au fost, în 2022, cele din domeniul comerţului, automotive, activităţilor profesionale, infrastructurii şi transportului sau comunicaţiilor.
Cele mai importante investiții străine au ajuns, anul trecut, către:
- companiile active în domeniul comerţului cu ridicata şi amănuntul şi domeniul reparaţiilor auto şi moto (25,05%),
- companiile din segmentul activităţilor profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (20,81%),
- companiile din segmentul de transport, depozitare şi comunicaţii (19,6%).
Zona București-Ilfov și județele din vestul țării, preferate de investitorii străini
Investițiile străine în companiile locale s-au concentrat în principal în polurile regionale puternic dezvoltate economic, cum ar fi Bucureștiul, județul Ilfov și județele din vestul României, atractive pentru că sunt mai aproape de spațiul Schengen.
„Anul trecut, România a fost o ţintă atractivă de investiţii în contextul relocării mai multor business-uri sau reorientării geografice a unor companii multinaţionale, pe fondul conflictului din Ucraina.
Separat de acest aspect, mai multe planuri de investiţii străine sau achiziţii şi fuziuni s-au concretizat anul trecut, ca urmare a unor procese demarate încă din anii precedenţi.
Între domeniile foarte active în piaţă pe acest segment am remarcat în special sectoarele de infrastructură, transport şi mobilitate, cel farmaceutic, de producţie industrială, construcţiile, dar şi segmentul serviciilor financiare, al comunicaţiilor, automotive sau de energie”, a explicat Radu Nemeş, managing partner la ONV LAW.
Casa de Avocatură a asistat peste 20 de tranzacţii de fuziuni şi achiziţii pe piaţa locală anul trecut, reprezentând în general cumpărătorii internaţionali. Vorbim despre mari grupuri multinaţionale cu prezenţă geografică extinsă, ce au preluat companii locale cu volum de business anual cumulat de peste 40 de milioane de euro.