„Competiția hotelieră din Bucureşti a devenit mai intensă dacă ne referim la tarife și la tariful mediu zilnic (ADR), ceea ce a condus la o creștere a conștientizării raportului preţ-calitate la hotelierii care gestionează hotelurile de 2 şi 3 stele, pentru a-şi păstra clientela existentă”, spune Gülen Hashmi, directorul general al hotelului Tempo, de 3 stele, din Bucureşti.
Potrivit acestuia, un rezultat bun al acestei competiții este trecerea de la stabilirea prețurilor, gen ”am prins clientul, i-am luat banii”, la focalizarea pe valoarea adăugată a banilor. Mai mult decât atât, concurenţa actuală de pe piață se bazează foarte mult pe competiţia într-o anumită zonă de activitate, mai degrabă decât pe concurența între categoriile de stele.
În context, piaţa imobiliară din România a început să se dezvolte iarăşi, după anii de criză economică, iar mediul de afaceri se dovedeşte a fi stabil. Actuala conjunctură din România atrage și mai mulţi investitori din Turcia. Și tot în context, hotelul Tempo din Bucureşti a fost deschis în 2004, pe baza unei investiţii de aproximativ 1,3 milioane de euro.
Firma care deţine Tempo, „Izmir Turizm Insaat ve Ticaret AS”, cu capital turcesc, are, de asemenea, o clădire de birouri de 6.600 de metri pătraţi în Otopeni, în valoare de 1,8 mil de euro. Mai mult, compania construieşte, în prezent, un outlet la Snagov, cu o suprafaţă de 14,500 mp, investiţie în valoare de 4 milioane de euro.
De asemenea, compania turcească a investit în 134 de apartamente rezidenţiale aflate în patru blocuri de apartamente din Otopeni, cu un cost total de 3,2 milioane de euro, precum și în 20 de vile din aceeași zonă, în valoare de 1 milion de euro, reiese dintr-un comunicat de presă.