Ideea administratorilor familiei de fonduri Fortuna, Capital Asset Management Cluj Napoca, era interesanta: ifiintarea unui fond care sa aiba caracteristicile de baza ale unui fond privat de pensii, adica imbinarea investitiei cu protectia. La iceputul anului trecut, cind se lucra la proiectul Fortuna Prudent, legea fondurilor private de pensii se afla, de mai bine de 12 luni, abia i stadiul de intentie (de altfel, nici astazi nu exista macar un proiect legislativ de acest fel).
Solutia iesirii din acest impas a fost una ingenioasa: investitorii urmau sa achizitioneze, la pachet, un numar de titluri de participare la fond si o polita de pensie emisa de o companie de asigurari. Acordul semnat i acest sens cu societatea Omniasig a constituit ultima etapa pregatitoare pentru lansarea fondului.
La sfirsitul anului trecut (20 decembrie 2000), Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a autorizat fondul Fortuna Prudent, iar de la 1 ianuarie 2001, acesta a devenit operational. Conform prospectului, Prudent era destinat acumularilor de capital i vederea asigurarii unor venituri suplimentare la retragerea din activitate (o pensie privata). Investitorii cumparau titluri periodic, pe o durata cuprinsa itre trei si 40 de ani, structura comisioanelor de retragere icurajind investitiile pe termen lung si defavorizind investitiile pe termen scurt, speculative.
Plasamentele fondului erau orientate preponderent catre piata monetara (certificate de trezorerie, bonuri de tezaur, depozite bancare si certificate de depozit emise de banci).
Dupa prima luna de activitate, rezultatele erau mai mult decit promitatoare; valoarea titlului de participare iregistrase o crestere de 4,8%, superioara atit ratei inflatiei (3,7%), cit si dobinzii medii bancare (2,9%) si cresterii cursului dolarului i raport cu leul (2,26%). Prima luna a fost si cea mai buna, itrucit i februarie performanta titlului Fortuna Prudent a fost de numai 1,79%, iar i martie valoarea unui titlu a scazut cu 5,44%. Involutia a avut drept cauza pierderea interesului investitorilor provocata, pe de o parte, de refuzul CNVM de a accepta vinzarea la pachet a titlurilor Fortuna Prudent cu polita de pensie, si, pe de alta parte, de oferta, foarte bogata, de pensii private promovate de companiile de asigurari. Pozitia Comisiei se bazeaza pe faptul ca legislatia actuala nu permite unui fond de investitii sa vinda un astfel de pachet de produse.
Soarta fondului s-a decis i numai o saptamina: itre 26 martie si 2 aprilie, administratorul a primit cereri de retragere sau de transfer al investitiei de la toti cei 54 de detinatori de titluri Fortuna Prudent, astfel ca i a doua zi a acestei luni fusesera rascumparate toate titlurile aflate i circulatie. Comunicatul societatii de administrare, Capital Asset Management, este relevant pentru cauzele care au dus la ichiderea fondului: „in contextul actual si avind i vedere prezenta pe piata a produselor de tipul fondurilor private de pensii ale societatilor de asigurare, i ultima perioada s-au primit semnale ca nu se mai doreste continuarea investitiei si chiar exista posibilitatea retragerii investitiei deja efectuate”. in consecinta, consiliul de icredere a decis, la 5 aprilie, icetarea activitatii fondului.
in ciuda acestui esec, administratorii fondului nu au renuntat la ideea ifiintarii unui fond privat de pensii. Cristina Irimie, directorul de marketing al societatii Capital Asset Management, ne-a declarat ca, dupa aparitia legii fondurilor private de pensii, se va icerca, din nou, constituirea unui astfel de fond.    

Performantele fondului Fortuna Prudent comparativ cu dobinzile bancare, cursul valutar si inflatia
(cumulat, 1 ianuarie – 31 martie 2001)

Luna    Crestere     Dobinda medie    Crestere    Rata
    titlu (%)     bancara (%)     USD (%)     inflatiei (%)
Ianuarie        4,8    2,9    2,26    3,7
Februarie    6,79    5,63    4,37    6,1
Martie        0,98    8,75    6,3    8,2