Asociația Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC) solicită Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI) desecretizarea contractului de privatizare a Romtelecom, cerere în baza legii 544 din 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Contraactul la care se face referire a fost semnat în noiembrie 1998 de Radu Sîrbu, care era președintele Fondului Proprietății de Stat, instituție devenită ulterior AVAS.
„Având in vedere licitaţia prin care se va alege un consultant care să acorde asistenţă juridică pentru MSI în procesul de elaborare a actelor normative necesare pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat, reprezentând 45,99% din capital, AIPC solicită decretizarea contractului de privatizare al Romtelecom asa cum a solictat oficial inca din 4 iulie 2011”, se arată în comunicatul AIPC.
Reprezentanții investitorilor mici de pe piața de capital autohtonă precizează că, așa cum arătau sursele din presă în anul privatizării, contractul prevedea listarea la bursă a pachetului deținut de sttul român. Listarea nu s-a concretizat însă în cei 15 ani care au trecut de la semnare, în ciuda promisiunilor făcute de-a lungul timpului de către politicienii la putere.
„Dacă listarea este prevăzută în contractul de privatizare, nu înțelegem de ce această operațiune nu s-a realizat încă. Totodată, nu înțelegem cine sau de ce reprezentanții statului nu pun la dispoziția publicului contractele de o importanță deosebită pentru România, iar circul din cadrul contractului cu Bechtel nu ar trebui generalizat”, se mai arată în comunicat.
Sunt, totuși, slabe șanse ca demersul AIPC să aibă succes, mai ales în condițiile în care aceeași solicitare de desecretizare a fost făcută și în urmă cu doi ani, însă Ministerul nu a dat curs solicitării.
Guvernul a anunțat în 24 iulie că intenționează de să reia procesul de finalizare a privatizării Romtelecom, iar listarea la bursă a acțiunilor deținute este prima opțiune este de vânzare a acțiunilor. OTE are însă drept de preempțiune asupra acțiunilor deținute de statul român, după cum reiese din informațiile făcute publice de-a lungul timpului, însă nu se cunosc condițiile prevăzute în contract.