in mai toate manualele de marketing este citat un exemplu deja celebru: doi specialisti, trimisi de un mare distribuitor de icaltaminte sa prospecteze piata unei tari africane, se itorc acasa cu doua rapoarte complet diferite. Primul este entuziasmat: itrucit toti bastinasii umbla desculti, sansele de a le vinde pantofi sunt maxime. Celalalt sustine ca nu le-ar putea vinde nici macar o pereche de slapi.
O dilema similara creeaza oportunitatile de investitii i economia romineasca. De o parte, mari firme de consultanta, bancheri, analisti sustin la unison: nu exista piata fara potential de investitii i Rominia. Companiile straine isi plaseaza 42% din capital i industrie, 23% i servicii s.a.m.d. De cealalta parte, cazna cumplita a itreprinzatorilor autohtoni din linia itii, care doar cu rare exceptii mai vad ceva i zare. Ei, adica investitorii mici si mijlocii, mizeaza i proportie de 70% pe comert, 14,5% pe servicii, 11% pe industrie. Dincolo de relativitatea cifrelor si a comparatiei, de diferenta de resurse si anvergura, ceva se rupe i orice icercare de a da o explicatie logica. Potentialul de investire este sublim, dar lipseste aproape cu desavirsire.
Spre deosebire de anecdota africana, daca n-ar fi existat, economia romineasca nu putea fi inventata.