Preţul apartamentelor din Ruse a scăzut de trei ori, de la nivelul maxim de 900 de euro pe metru pătrat la 300 de euro (600 de leva), în mare parte ca urmare a retragerii cumpărătorilor români, potrivit agenţiilor imobiliare din oraş.
Investitorii români au început în 2007 să cumpere proprietăţi imobiliare în Ruse, iar cererea ridicată a determinat creşterea preţurilor până la 900 de euro pe metru pătrat.
Ieşirea investitorilor români de pe piaţa din Ruse a fost cauzată de criza economică. Românii continuă, însă, să meargă pentru cumpărături la Ruse, vizitând în principal marile lanţuri de retail.
Intrările de capital străin în sectorul imobiliar din Bulgaria au fost afectate sever de criza economică şi financiară mondială, acestea totalizând, în primele cinci luni ale anului, 227,5 milioane euro, faţă de aproape 578 milioane euro anul trecut. În primele cinci luni, investiţiile străine în Bulgaria au scăzut cu 53,6%, la 1,13 miliarde euro.
SURSA: Mediafax