Doua calculatoare – un desktop si un laptop, conectate la Internet – o agenda si un telefon mobil sunt printre putinele accesorii din biroul lui Ladislau Csorba, 29 de ani, directorul executiv al Vanguard Securities. Aceste echipamente nu sunt singurele care tradeaza atasamentul tanarului pentru tehnica de varf. De curand, Vanguard Securities, una dintre cele mai cunoscute case de brokeraj din Romania a lansat Startrade, un serviciu care le ofera clientilor posibilitatea tranzactionarii actiunilor cotate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si RASDAQ prin intermediul Internet.
Serviciile de brokeraj prin Internet nu reprezinta o noutate doar pentru Romania. Intr-adevar, in Statele Unite, primele oferte de acest gen au inceput sa apara inca in urma cu aproximativ trei ani, dar, abia de curand, firmele europene specializate in tranzactiile cu actiuni au descoperit noua posibilitate de a-si inmulti clientii. In Romania, Vanguard doreste acelasi lucru. Un segment aparte de investitori este vizat de acest serviciu: tinerii pasionati de Internet. „Cei mai multi navigheaza fara un scop anume pe Internet, dar acum au posibilitatea sa-l utilizeze efectiv”, spune Csorba.
Asteptarile au fost
optimiste
Fiind prima firma romaneasca de brokeraj care lanseaza aceste servicii, Vanguard poate sa-si asigure un segment semnificativ dintr-o piata relativ restransa in momentul de fata, dar cu mare potential de crestere. Cand Vanguard a lansat Startrade, in ianuarie a.c., nu a pornit de la un anumt studiu de piata care sa-i arate care este numarul utilizatorilor romani de Internet; totusi, aproximativ 40-50 de mii este estimarea directorului executiv al societatii. Pentru ca multi dintre acestia sunt angajatii unor banci, sau ai altor institutii puternice, ei sunt considerati un public informat in domeniul investitiilor de protofoliu si cu o putere financiara relativ ridicata. In plus, costul operarii pe Internet este relativ redus si, sustine Csorba, poate fi amortizat in urma deschiderii a aproximativ 200 de conturi noi.
Dar asteptarile Vanguard in privinta afluentei de clienti, o data cu lansarea Startrade s-au dovedit, se pare, optimiste. La scurt timp dupa lansarea serviciului, societatea a fost nevoita sa-si modifice oferta in urma primelor reactii din piata. Plafoanele minime pentru deschiderea unui cont, ca si comisioanele pentru tranzactii au trebuit coborate. Daca la inceput, pentru deschiderea unui cont erau necesare cel putin cinci milioane lei pentru cel mai simplu tip de cont, Startrade 40, suma minima care se solicita acum clientului este de un milion lei iar comisionul pe tranzactie este de 3% fata de 4% initial. La fel pentru celelate tipuri de cont (Startrade direct si Startrade master), suma minima pentru deschiderea contului s-a redus la 5 milioane lei de la 20, respectiv 50 milioane lei, iar comisioanele pe tranzactie de la 2,5% la 2%. Asemenea miscari in oferta au putut fi facute usor, tinand cont ca Vanguard este singura societate care ofera servicii prin Internet. Dar lipsurile in analizarea pietei ar fi insemant clienti pierduti in conditiile existentei unor contraofertanti.
Pentru Vanguard, lansarea serviciului Startrade inseamna si o schimbare majora de strategie. Este curtat investitorul roman mediu, cel care in conditiile boom-ului bursier din 1997 a contat foarte putin pentru SVM ocupate sa-si atraga clienti din randul puternicelor fonduri straine de investitii. Marii investitori de portofoliu s-au retras insa la fel de repede precum au venit, si in momentul de fata, piata de capital din Romania se misca doar cu ajutorul putinilor investitori romani. Vanguard este, de asemenea, o companie a carei cifra de afaceri s-a bazat in cea mai mare parte pe serviciile oferite marilor investitori de portofoliu. Un cont de actiuni la Vanguard nu putea fi deschis cu mai putin de 20 milioane lei. „La caderea pietei si retragerea investitorilor straini ne-au ramas doar doua posibilitati: restrangerea si mai mult a activitatii sau crearea unei retele vaste, care sa ne ofere accesul catre investitorii romani”, spune Ladislau Csorba.
Folosirea Internet pare astfel cea mai la indemana metoda de a concura pentru investitorii romani cu societatile de brokeraj care beneficiaza de o retea vasta de puncte de lucru pe tot teritoriul tarii. Firme precum Active International, Unicapital sau Gelsor care au pus accent inca de la inceput pe activitatea de colectare a certificatelor de actionar au retele foarte dense si, astfel, cea mai apropiata legatura cu investitorii romani. Construirea unor retele asemanatoare este imposibila si nerentabila, acum cand piata este la un nivel scazut si nici colectarea certificatelor nu mai reprezinta o afacere. Nici prin intermediul Internet accesul la o categorie atat de vasta, precum posesorii de certificate de actionar, nu este posibila, iar Startrade nu se adreseaza acestora.
Concurenta „virtuala”
inca doarme
Totusi Startrade ar putea acapara o mare parte din micii clienti ai SVM. Prin intermediul Internet tranzactiile cu actiuni sunt mult mai usor de facut decat prin metoda clasica. Investitorul nu mai trebuie sa-si sune agentul de valori care sa transmita ordinul sau traderului, acest lucru facandu-se simplu prin apasarea unui buton al calculatorului. Nici nu mai e nevoie ca investitorul sa piarda timp asteptand un telefon sau un fax de la agentul sau pentru a vedea daca ordinul i-a fost executat acest lucru aparandu-i, de asemenea, pe ecranul calculatorului. In plus, ordinele de cumparare sau vanzare pot fi executate in timp real de catre brokeri, iar investitorul nu trebuie sa dea ordinul azi pentru a-i fi executat maine, o practica folosita de unele SVM cand ordinele sunt de valoare mica.
Dar ofensiva lansata de catre Vanguard nu pare a ingrijora casele de brokeraj concurente. Nici o SVM nu are in pregatire o oferta asemanatoare, iar cele care iau in considerare posibilitatea unui serviciu de intermediere prin Internet a tranzactiilor cu actiuni au in vedere cativa ani de acum incolo. „Sunt putin reticent la tot ce inseamna folosirea unor asemenea metode pentru tranzactiile cu actiuni mai ales acum cand exista atata neincredere din partea populatiei pentru afacerile cu valori mobiliare. Mult mai important mi se pare acum ca intre brokeri si clienti sa existe o relatie personala”, spune Valeriu Velciu presedintele Unicapital, o societate de brokeraj cu peste 40 de puncte de lucru in teritoriu.
Chiar daca mentinerea acestei retele este costisitoare, presedintele Unicapital nu se gandeste inca la a o inlocui cu Internet „doar pentru ca este acum la moda”. Nici Active International, societatea cu cea mai vasta retea in teritoriu (80 puncte de lucru proprii si 450 in oficiile postale) nu are, cel putin pentru urmatorii cinci ani, in vedere sa atace piata Vanguard. „Nu cred ca investitorul roman a ajuns la un asa grad de cultura investitionala pentru a i se oferi un asemenea serviciu” spune Calin Clinciu, directorul de marketing al societatii. Alte societati precum Capital Securities care lucreaza doar cu investitori institutionali puternici nu au in vedere o schimbare a strategiei lor prin atacarea unui segment precum cel ravnit de Vanguard. Dar directorul executiv al Capital Securities, Ionut Nitu chiar daca nu vede o concurenta in serviciile prin Internet crede ca aceasta piata va creste semnificativ in urmatorii ani.
Dar lipsa concurentei nu-l poate face pe tanarul director executiv de la Vanguard decat sa-si frece mainile de multumire. In fapt, lansarea in premiera a serviciilor de brokeraj in Romania, i-a adus lui Ladislau Csorba nu doar treizeci de conturi noi. Materialele aparute in presa pe tema produsului sau l-au scapat cel putin de o cheltuiala in plus: cei cativa mii de dolari pentru publicitate pe care ar fi trebuit sa scoata din buzunar, daca Startrade ar fi venit in urma altui concurent.