După ce au cucerit sectoare romåneşti precum textilele, construcţiile, comerţul sau agricultura, italienii se pregătesc să înceapă ofensiva pe piaţa agroalimentară, care numără, în ţara lor, peste 67.000 de producători.
Riso Scotti Italia trebuia să găsească o soluţie pentru extinderea pe pieţele europene din cauza saturării celei de acasă. După un studiu de aproape doi ani, dintre toate ţările din sud-estul Europei, a fost aleasă Romånia din mai multe motive, explică Radu Iofciulescu, Logistic Manager la Riso Scotti Danubio: existenţa terenurilor amenajate ca orezării, climatul potrivit acestei culturi, asemănarea de limbă şi cultură, poziţia strategică. Astfel, în anul 2003, s-a început achiziţia de suprafeţe în fostele orezării construite de Nicolae Ceauşescu în judeţele Ialomiţa, Brăila, Olt, Dolj, Constanţa, Romånia devenind astfel a doua ţară, după Italia, în care compania este prezentă cu o structură comercială şi de producţie completă.
Riso Scotti nu a fost primul caz de acest tip şi cu siguranţă nu va fi ultimul. „În general, investitorii italieni fac un tur al Europei de Est, merg în Bulgaria, Ungaria, Serbia, Ucraina şi adesea îmi spun că acesta este cel mai bun loc pentru a începe o afacere“, spune Mario Iaccarino, directorul Institutului Italian de Comerţ Exterior (ICE) la Bucureşti. „Nu ştiu exact motivul, dar mă bucură. Poate şi pentru că ei simt Romånia mai aproape de Italia“. Înfiinţată la Bucureşti încă din 1969, organizaţia este finanţată de Ministerul Dezvoltării Economice din Italia şi are rolul de a promova, facilita şi dezvolta comerţul dintre Peninsulă şi alte ţări ale lumii. Cum? De exemplu, săptămåna aceasta a organizat la Bucureşti o întålnire de afaceri la care au participat 44 de companii din domeniul agroalimentar.
Vinurile din Peninsulă ţintesc 10% din piaţa noastră
Asta, după ce în luna aprilie a fost organizat un eveniment similar pentru companiile din infrastructură, 120 de firme italiene fiind prezente. Şi vor urma şi altele, spune directorul. „Nu putem lucra direct cu consumatorii pentru a îmbunătăţi imaginea Italiei, dar putem face asta cu ajutorul importatorilor, al marilor retaileri şi al restaurantelor, în domeniul alimentar,“ explică Mario Iaccarino, adăugånd că, spre deosebire de alte ţări, în Italia acest sector se bazează pe întreprinzătorii mici şi mijlocii. Prin urmare, concurenţa este mai mare, şi, ca o consecinţă, toate firmele sunt atente la calitatea produselor lor.
Investitorii din Peninsulă au cucerit, rånd pe rånd, mai multe dintre industriile economiei romåneşti. Astfel, sunt foarte activi în sectorul serviciilor de business (bancare, asigurări, servicii de intermediere), care reprezintă 30% din totalul activităţii afacerilor italiene în Romånia, tranzacţiile imobiliare (14%), construcţii (10%), sectoarele manufacturiere (îmbrăcăminte, marochinărie şi încălţăminte, mobilă, industria metalelor, reprezentånd împreună 15 procente). „Veniturile nu le ofereau pånă acum consumatorilor romåni acces la produsele străine, dar acest lucru a început să se schimbe“, spune Iaccarino, referindu-se la prezenţa produselor alimentare şi a băuturilor italieneşti pe piaţa romånească. „Cred că acesta este momentul oportun pentru a începe promovarea produselor italieneşti, deoarece o parte tot mai mare a populaţiei îşi permite să le cumpere, pentru că au cel mai bun raport calitate-preţ. Acesta este secretul produselor italieneşti“.
Lucru recunoscut şi de investitori. „Originea italiană a produselor a fost punctul forte de la începuturile intrării pe piaţa din Romånia“, spune, pentru Capital, Radu Iofciulescu. „Publicul apreciază foarte mult produsele noastre, însă e nevoie de mai multă informare în legătură cu beneficiile acestora pentru sănătate“. Managerul estimează că anul acesta compania va înregistra o cifră de afaceri de circa 17 milioane de euro, iar anul viitor creşterea va fi de 30%. Pentru următorii doi ani, planurile prevăd construirea de noi spaţii de depozitare şi mărirea capacităţii instalaţiilor de prelucrare, precum şi creşterea cotei de piaţă.
Cu toate acestea, munca italienilor de la ICE este departe de final. De o atenţie specială va beneficia de acum înainte şi vinul din Italia. „Factorii care pot influenţa în mod major creşterea exportului nostru de vinuri sunt interesul constant faţă de restaurantele cu specific italian şi existenţa unui segment de consumatori locali cu o putere mare de cumpărare, pe care îl putem estima la 8-10% din populaţie, concentrat în special în marele centre urbane“, conchide Iaccarino. Parmalat, LactItalia, Indlacto Mureş sunt numai cåteva nume din principalii producători italieni prezenţi în industria alimentară din Romånia. O companie din Sardinia va începe la Timişoara să producă mozzarella, şi nu trebuie uitat nici Vinarte, un producător italian de vinuri romåneşti.
«Cred că acesta este momentul oportun pentru a începe promovarea produselor italieneşti, deoarece o parte tot mai mare a populaţiei îşi permite să le cumpere.»
Mario Iaccarino, director, Institutul Italian de Comerţ Exterior la Bucureşti
CIFRE ROMÅNO-ITALIENE
În intervalul ianuarie – octombrie 2008, ICE a primit aproape o mie de cereri de informaţii şi asistenţă din partea investitorilor italieni şi a fost contactat de 188 de operatori romåni pentru colaborări.
La 30 iunie 2008 erau înregistrate în Romånia aproape 26.000 de societăţi italiene, cu un capital social de 862 milioane de euro. Incidenţa acestor investiţii asupra pieţei muncii este estimată la peste 800 de mii de locuri de muncă create, reprezentånd angajări directe şi indirecte.
De asemenea, se estimează că societăţile italiene generează între 7% şi 10% din PIB.
Volumul schimburilor comerciale dintre Italia şi Romånia este de aproape 12 miliarde de euro. Importurile noastre au ajuns anul trecut la valoarea de 6,48 miliarde euro, iar în primul semestru al anului 2008, la 3,31 miliarde de euro.
În ultimele 12 luni, mai mult de 3.000 de noi companii italiene au fost înregistrate în Romånia.