Potrivit unor estimări, România a atras, în primele două luni ale anului, investiţii străine de circa 1,8 miliarde de euro, adică 40%-45% din suma prognozată de BNR pentru întreg anul.
În opinia guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, investiţiile străine directe (ISD) se vor înjumătăţi în acest an, la 4-4,5 miliarde euro, comparativ cu un nivel de aproximativ opt miliarde de euro în 2008. Puţin mai optimistă, Comisia Naţională de Prognoză vede atins un nivel de 4,7 miliarde de euro la sfârşitul lui 2009.
De cealaltă parte stau primele informaţii certe din acest domeniu. Potrivit datelor BNR, ISD au totalizat, în ianuarie, 951 de milioane de euro, cu 57% mai mult decât în aceeaşi lună a lui 2008. Mai mult, Registrul Comerţului a înregistrat, în februarie, creşterea cu nu mai puţin de 446 de milioane de euro a capitalului social subscris de companii cu acţionariat străin.
Dacă luăm în calcul ponderea de circa 50% pe care participaţiile la capital o au în mod tradiţional în cadrul ISD totale, se poate presupune că şi în a doua lună a anului investiţiile străine au ajuns la circa 850-900 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, sunt mari şanse ca numai în ianuarie-februarie să fi intrat în ţară cam 1,8 miliarde de euro, adică 40%-45% din sumele prognozate de Banca Naţională pentru întreg anul.
Peste 700 de milioane de euro, în vizorul ARIS
Şi Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) este optimistă. „Majoritatea investitorilor cu care am purtat discuţii în primul trimestru doresc să demareze proiecte în România. Concret, în această perioadă, portofoliul ARIS s-a mărit cu 12 proiecte aflate în faza de intenţie, cu o valoare de 719 milioane de euro şi care ar urma să creeze peste 3.000 de locuri de muncă“, ne-a declarat Raluca Gheorghe Anghel, secretar general al ARIS. „Astfel, suntem îndreptăţiţi să considerăm că şi în acest an România îşi va păstra o poziţie de top în clasamentul regional în ceea ce priveşte valoarea ISD atrase“, adaugă ea.
Iar ţara noastră pare a avea, într-adevăr, şanse să-şi conserve locul fruntaş. Dacă nu prin propriile performanţe, atunci măcar prin lipsa de rezultate a altora. De exemplu, în Bulgaria, prima lună a lui 2009 a adus o scădere cu 37%, la 206 milioane de euro, a investiţiilor străine, comparativ cu ianuarie 2008.
Majoritatea proiectelor continuă fără teamă de criză
Dincolo de cifrele seci stau numele companiilor care, fără a se lăsa intimidate de criză, îşi continuă planurile de dezvoltare în România. La capitolul participaţii la capital, în perioada ianuarie-februarie, pe primul loc stă, detaşat, Ford, cu peste 200 de milioane de euro.
În judeţul vecin, Olt, TMK Artrom şi Pirelli au adus peste 100 de milioane de euro, iar majorările de capital din domeniul financiar (în prim-plan fiind Banca Românească, Unita, Banca Millennium, Asiban, BT Asigurări, Aviva şi Generali) însemnând alte peste 200 de milioane de euro.
Dar şi mai importante pentru moralul economiei autohtone sunt investiţiile ce ar urma să se concretizeze în cursul acestui an. Una dintre cele mai impresionante sume este cea pe care Dacia o va utiliza, potrivit directorului general al companiei, François Fourmont, printre altele, pentru o nouă fabrică de matriţe, dar şi pentru pregătirea industrializării celui de-al şaselea model al gamei Dacia (SUV) – 138 de milioane de euro. Şi grupul E.ON va investi, în 2009, aproape 80 de milioane de euro în dezvoltarea reţelelor de electricitate şi gaze. Proces pe care îl continuă şi Enel. „Nu intenţionăm să ne reducem investiţiile, chiar vom investi în următorii ani 700 de milioane de euro în modernizarea reţelelor“, a declarat Fulvio Conti, preşedintele gigantului italian.
Procter&Gamble a început deja construcţia fabricii de la Urlaţi, proiect ale cărui costuri se vor ridica, anul acesta, la circa 38 de milioane de euro. La rândul său, Şantierul Naval Damen Galaţi a anunţat o investiţie de 20 de milioane de euro într-o nouă hală. „Ne va permite să realizăm atât ambarcaţiuni cu specific militar, cât şi iahturi într-un spaţiu acoperit integral“, explică directorul economic, Florin Spătaru. Şi în retail planurile par a-şi vedea de drum. De exemplu, grupurile irlandeze Mivan Development şi Moritz vizează construcţia a zece centre comerciale în principalele oraşe din ţară, în care vor investi 700 de milioane euro.