Tendinţa generală este că cei care cumpără terenuri agricole, persoane fizice sau juridice străine, este să facă agricultură şi să valorifice producţia în România. Fie vânzându-şi producţia vegetală traderilor, fie alimentând diverşi clienţi români care au ferme de animale, fie după caz lanţuri de procesare a produselor. Nu toţi cei care cumpără în acest moment sunt agricultori. Există fonduri de investiţii, există organizaţii de finanţatori care securizează proprietăţi agricole în vederea exploatării nemijlocite. Deci, ei vor face agricultură. Sunt convins că în acest moment cei care cumpără, nu cumpără pentru a ne da o spirală inflaţionistă de vânzări, respectiv să revândă, să facă bani din tranzacţii. Pentru că nu prea mai este loc, preţurile au crescut suficient de mult la terenurile româneşti, cu 20% în ultimul an, încât nu simt că vor fi foarte multe marje pentru revânzare. Cei care au cumpărat în trecut, ferme vegetale sau animale, pot spune sincer că de cele mai multe ori prezenţa lor a ridicat nivelul de competitivitate al agriculturii româneşti.

    Au ridicat nivelul de competitivitate în zonele în care îşi desfăşoară activităţile pentru că, în primul rând, au servit ca model pentru fermierii din vecinătate. În al doilea rând, au avut un capital de lucru şi investiţional diferit de fermierii români. Iar în al treilea rând, au avut sau au generat relaţii de piaţă fie de cumpărare, fie de vânzare cu micromediul economic din care fac parte.  Spre exemplu, marii cultivatori de porumb sunt conduşi de un cetăţean străin: un francez. În acelaşi timp, în agricultură activează americani, oralndezi, italieni, belgieni şi danezi. Aceştia sunt oameni de la care am învăţat cum se face agricultură.

    Speculanţii. Există în continuare o anumită suprafaţă agricolă deţinută de firme cu capital stăin care au ca scop specularea, dar categoria acestora este în descreştere deoarece au înţeles că în România se poate face agricultură pe profit. Toţi aceşti fermieri la care făceam referire, ca să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii profitabile în România, au nevoie de cel puţin trei lucruri. Un climat economic stabil şi predictibil şi asta se face prin structura sistemului de suport, în cazul animalelor – plăţi pe bunăstare pentru compensări de pierderi, iar în cazul terenurilor agricole cultivate- forma de sprijin pe suprafaţă. Trebuie un mediu concurenţial autentic şi aici avem o problemă cu fiscalitate, în general, în agricultură şi în industria alimentară.

Dacă în cazul cerealelor problema este parţial rezolvată cu taxarea inversă, în cazul procesării primare (cărnii de porc şi a produselor din carne) din cauza TVA-ului mare avem fraudă mare, evaziune fiscală mare de unde rezultă competiţie neloială. În acelaşi timp avem nevoie de sisteme de gestiune a riscului în agricultură. Aici vorbim de noul proiect al fondurilor mutuale, foarte important pentru fermierii investitori, români şi străini. Deci când ai fonduri mutuale, fiscalitate normală şi subvenţii poţi începe să faci agricultură. În acest moment în România, sistemul de plăţi funcţionează, în cazul fiscalităţii lucrăm prin tăierea de TVA, iar fondul mutual este construit şi funcţionează. Într-un an de zile o să avem o structură care va sta în aceşti trei piloni esenţiali. Toţi cei trei factori sunt la fel de importanţi. Dacă le ai pe toate acestea trei investitorul străin vine şi plasează bani în România.

 

Alex Jurconi,
președintele Federație Naționale Pro Agro