Investitorii străini nu vor mai avea dreptul să cumpere terenuri agricole în Ungaria, prevede o lege votată săptămâna aceasta de parlamentul ungar şi calificată drept istorică de guvernul de la Budapesta, potrivit AFP.
În viitor, numai cetăţenii unguri vor putea să cumpere terenuri agricole în Ungaria, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Dezvoltării din această țară. Constituţia garantează că pământul ungar este un tezaur naţional, o moştenire a comună a ungurilor şi îl protejează de speculatori. Potrivit aceleiași surse, votul din parlament este o decizie istorică şi începutul unei noi ere pentru agricultură.
Actul normativ prevede atât interdicţia pentru străini de a achiziţiona terenuri agricole ungare, cât şi angajamente pentru protejarea resurselor forestiere şi de apă ale ţării, potrivit Agerpres.
Executivul primului ministru conservator Viktor Orban susţine că terenurile agricole ale Ungariei trebuie protejate de bancheri şi de marii speculatori pentru a-i sprijini pe agricultorii şi proprietarii funciari, mici şi medii.