În 11 septembrie 2013, companiile Blue Diamond Estate şi Autoplast Engineering au fost desemnate câştigării licitaţiei de privatizare a Aversa, producător aflat în faliment de mai bine de şapte ani. Preţul plătit: 17,3 mil. euro. Blue Diamond Estate este controlată integral de investitorul imobiliar canadian Michael Topolinski, în timp ce Autoplast este o firmă braşoveană, controlată de Octavian Tuturea, despre care Topolinski spune că produce componente de înaltă precizie pentru Dacia şi Electrolux. La o lună de la achiziţia Aversa, Blue Diamond îşi schimba obiectul principal de activitate din cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare în fabricarea de pompe şi compresoare, imobiliarele devenind activitate secundară. Parteneriatul s-a cristalizat într-o nouă firmă Aversa Manufacturing în care Topolinski participă cu banii, iar Autoplast cu know-how. Cumpărătorii sunt obligaţi prin contractul de privatizare să menţină producţia în următorii trei ani.
La mai puţin de o lună de la licitaţie, AAAS a contestat în instanţă vânzarea fabricii. „Aversa este o companie în care statul are mari interese şi cred că AAAS a făcut această contestaţia mai mult ca mijloc de precauţie. În mare, ei spun că ar fi trebuit respectate prevederile Codului de procedură civilă. AAAS, care era creditor al Aversa, avea posibilitatea să includă aceste reguli în caietul de sarcini, dar nu a făcut asta. Legea insolvenţei este o lege specială faţă de Codul de procedură civilă şi pe baza ei s-a derulat procesul de licitaţie. Mai sunt şi alte interpretări, cum că Autoplast şi Blue Diamond nu au experienţa necesară“, a declarat recent pentru Capital Raluca Năstase, partener al Biriş Goran, casa de avocatură care reprezintă interesele câştigătorului licitaţiei.
În urma deschiderii procesului juridic, Aversa Manufacturing a anunţat că procesul de transformare a fabricii va fi încetinit şi acuză autoritatea de stat de intimidare.
„La două săptămâni după ce am câştigat licitaţia, am fost contactaţi de un reprezentant al AAAS care ne-a impus acceptarea unui partener privat recomandat de această autoritate. Am refuzat să ne lăsăm intimidaţi, fapt care a dus la continuarea acestui proces”, a declarat Michael Topolinski, preşedintele Aversa Manufacturing. Acesta mai spune că, în cele patru luni de la câştigarea licitaţiei, fabrica şi partenerii săi au avut parte de 11 controale ale diferitelor instituţii ale statului.
Reprezentanţii legali ai companiei au invocat excepţia de tardivitate a acestui proces, în sensul că AAAS a depus contestaţia depăşind termenul legal de trei zile, însă judecătorul a decis continuarea procesului. Aversa Manufacturing a făcut recurs la această decizie şi speră să aibă o soluţionare în câteva luni.
Citiţi aici întreaga poveste a investitorului care a cumpărat Aversa