Majoritatea norvegienilor investesc, prin fonduri specializate, o sumă fixă în fiecare lună. Ofertele le primesc de la bănci şi trei nivele de risc, minim, cu investiţii în piaţa norvegiană şi în cea scandinavă, mediu, în piaţa americană şi în cea europeană, şi, maxim, pieţele din estul Europei şi din Asia. În varianta romånească, ofertele de acest gen sunt mult mai puţine şi, de regulă, necesită o căutare serioasă din partea investitorului. În ceea ce priveşte investiţiile făcute direct, situaţia este diferită nu atåt de mult în ceea ce priveşte mentalitatea (speculantul e speculant peste tot), cåt în ceea ce priveşte tehnica, adică platformele puse la dispoziţie de către casele de brokeraj.

O platformă standard scandinavă (Norvegia, Suedia şi Danemarca) cuprinde, pe långă cotaţii, tranzacţii etc., şi ştiri în bandă referitoare la acţiunile din portofoliu şi casa de brokeraj prin care sunt efectuate tranzacţiile. În plus, oferă posibilitatea de a transfera totul pe telefonul mobil. Platformele standard romåneşti oferă mult mai puţine informaţii. Diferenţele sunt şi mai mari în ceea ce priveşte modul în care companiile listate raportează rezultatele şi îşi informează acţionarii. Companiile listate la prima categorie trimit scrisori acţionarilor înregistraţi la o anumită dată, în care sunt expuse planurile de viitor şi sunt explicate eventualele greşeli anterioare.

Personal, găsesc inacceptabilă indolenţa şi neprofesionalismul celor care ar trebui să reglementeze cu adevărat piaţa romånească şi aroganţa managerilor multor companii listate, care îşi tratează acţionarii ca pe nişte cumpărători fără drepturi. Suntem încă la nivelul mentalităţii ilustrate de vechea inscripţie din consignaţii, „ marfa våndută nu se primeşte înapoi“ . La fel de interesant este cum se poartă micul investitor scandinav în perioade de scădere. Conform datelor din ultimele luni, doar 6% din norvegieni au plasamente în acţiuni la bursa din Oslo. O scădere dramatică faţă de anul trecut, cånd cifra trecea de 16%. Două treimi au investiţii în imobiliare (inclusiv propria casă), 12%, în fonduri de pensie, 10%, în depozite la termen şi 6%, în alte tipuri de investiţii. Cu alte cuvinte, au preferat să marcheze pierderi decåt să rămånă captivi în acţiuni. Piaţa este stabilă… dar nu ne batem joc de banii noştri!

Mircea Rusi,
investitor in Romånia si Norvegia