Învingători și învinși pe piața auto europeană

Cifrele privind înmatriculările de autoturisme din statele UE și EFTA, publicate astăzi de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) confirmă estimarea Capital conform căreia, în 2015, piața s-a majorat până la 14,2 milioane de unități. În spatele cifrelor se ascund însă detalii interesante.

Conform ACEA, număru de autoturisme noi înmatriculate în 2015 a fost de exact 14.202.024 de unități, în creștere cu 9,2% față de anul anterior. În acest context, mărcile care au avut o creștere mai mare decât a pieței și-au majorat cota de piață, în timp ce alte branduri au pierdut procente importante.

Marca Volkswagen, de exemplu, a înregistrat anul trecut o creștere cu 6,5% a înmatriculărilor, mai mică decât majorarea pieței, iar acest fapt a dus la o scădere a cotei de piață de la 12,5% în 2014 până la 12,2% în 2015. Și marca autohtonă Dacia a raportat o creștere cu 5,1% a înmatriculărilor, însă cota sa de piață a scăzut de la 2,8% la 2,7%. Alte mărci care au înregistrat reculuri ale cotei de piață anul trecut sunt Audi, Skoda, SEAT, Citroen, Opel, Lancia, Alfa Romeo, Toyota și Honda.

În schimb, mărcile cu creșteri ale înmatriculărilor mai mari de 9,2% au câștigat în lupta pentru cota de piață. Acestea sunt Porsche, Renault, BMW, Mini, Fiat, Jeep, Mercedes, Smart, Lexus, Nissan, Mazda, Land Rover, Jaguar și Mitsubishi.

 

Mai multe detalii și prognoze privind piața auto europeană puteți citi în articolul: 

Piața auto europeană recuperează pierderile din timpul crizei. Prognoze faste pentru 2016