Ioan Becali va fi eliberat condiționat din închisoare

Magistrații de la Tribunalul Ilfov au decis definitiv, miercuri, eliberarea condiționată din închisoare a fostului impresar Ioan Becali, care avea de executat o pedeapsă de 6 ani și 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Inițial, Judecătoria Sectorului 4 a respins, în luna iulie, cererea de eliberare a lui Ioan Becali, însă acesta a făcut contestație la Tribunalul Ilfov, având câștig de cauză.

De-a lungul timpului, Ioan Becali a făcut mai multe cereri de eliberare, susținând că are probleme mari de sănătate și a avut un comportament bun în închisoare.

În martie 2014, Ioan Becali a fost condamnat la 6 ani și 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alți șapte reprezentanți ai fotbalului românesc. În prezent, doar Victor Becali și Cristian Borcea se mai află în detenție, restul fiind eliberați condiționat.

Potrivit DNA, faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind "spălați" prin intermediul unor firme off-shore.

AGERPRES