Ioan Mircea Pascu, numit consilier la BNR, alături de Viorica Dăncilă. Fostul ministru, care a ironizat-o pe Dăncilă în perioada în care aceasta conducea PSD-ul, a spus că fostul premier poate da mai multe detalii.
BNR, în schimb, a anunțat că a organizat 5 departamente care se vor ocupa pregătirea pentru intrarea în zona Euro.
Ioan Mircea Pascu, numit consilier la BNR, alături de Viorica Dăncilă. Va lucra pe securitate europeană
Fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Pascu, a declarat că a fost numit consilier la Banca Națională a României într-un grup de lucru din care face parte și Viorica Dăncilă.
În ceea ce-l privește pe fostul premier Petre Roman, acesta a declarat că predă un curs la o instituție care aparține BNR.
”Da, este foarte adevărat, voi face parte dintr-un grup de lucru care studiază unul dintre aspectele pe care îi interesează pe cei de la Banca Națională. Sunt trei grupuri de lucru mai mari, nu se lucrează individual, iar domeniul este securitatea europeană”, a declarat Ioan Mircea Pascu pentru gândul.ro.
Fostul europarlamentar PSD, și fost ministru al Apărării, a mai precizat că mai multe detalii „pot fi oferite de Viorica Dăncilă”.
Pe de altă parte, fostul premier Petre Roman a negat informația potrivit căreia ar fi fost numit consilier la BNR.
”Este o informație falsă. Eu nu am legătură cu treaba aceasta, ci sunt profesor, am un curs de două ori pe lună, la centrul european de pregătire al BNR, și asta este tot. Deci nu am nicio legătură cu grupul de consilieri”, a declarat Petre Roman, potrivit sursei citate.
”BNR a organizat 5 departamente”
”BNR este preocupată de înaintarea României către zona Euro. În această privință, BNR face eforturi de 12 ani, când am înființat Comitetul de trecere la Euro. Acum am intrat într-o fază nouă. Va fi nevoie de contacte directe și permanente cu Parlamentul European, cu Comisia Europeană și cu cabinete din zona euro. Pentru aceste întâlniri BNR a organizat 5 departamente care se vor ocupa pregătirea pentru intrarea în zona Euro.
Aceste departamente vor fi Departamentul Euro (coordonator), Departamentul Economiei Reale, Departamentul Bănci Centrale, Departamentul Monede Digitale și Departamentul Economie Verde. Pentru toate aceste departamente se fac angajări.
Doamnei Dăncilă i-a fost semnat vineri contractul. Dânsa nu e consiliera Guvernatorului ci este consultant în Departamentul Economie Verde. Pentru că finanțările pentru economia verde vor forma o categorie specială în bătălia în intrarea în zona Euro.
D-na Dăncilă a fost parlamentar, are blazon de fost premier, a avut relații speciale cu ecologiștii din Parlamentul European. Mai spun ceva: va fi angajat și Ioan Mircea Pașcu, fostul vicepreședinte al Parlamentului European, consultant pentru viitorul Departament de Geopolitică.”, a precizat, la rândul său, Adrian Vasilescu, consilier de strategie în BNR, potrivit hotnews.ro.
Sursa foto: FB / Ioan Mircea Pascu.