Ioan Niculae a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Interagro, potrivit Antena 3.
Ioan Niculae a fost condamnat în primă instanță, în 2018, de Tribunalul București, la 3 ani și 6 luni de închisoare. Era vorba de „Dosarul Interagro”, în care era acuzat de cumpărare de influență, instigare la evaziune fiscală și instigare la spălare de bani. El a atacat decizia cu apel, judecata fiind în prezent la Curtea de Apel București.
În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al CJ Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.
De asemenea, Nicoleta Mariana Toncea (soţia lui Ioan Niculae, preşedinte Interagro la data faptelor) a fost condamnată la 3 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani, iar Viorel Bărac (director general al Interagro) a primit 3 ani şi 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
Instanţa a mai dispus ca SC Interagro SA să plătească o amendă penală de 150.000 lei, iar SC Libarom Agri SRL o amendă penală de 250.000 lei, în cazul ultimei firme fiind dispusă şi dizolvarea judiciară.
Pe latură civilă, judecătorii au decis confiscarea de la Ioan Niculae, Viorel Bărac şi Nicoleta Toncea (actuală Niculae), precum şi de la societăţile Interagro SA, Intervitt SRL, Libarom Agri SRL şi SC Mike Trading&Investment, câte 3.543.833 lei.
Instanţa a instituit şi menţinut sechestrul, în vederea confiscării speciale şi a recuperării cheltuielilor judiciare, pe toate bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 24.806.831 lei (câte 3.543.833 lei pentru fiecare inculpat persoană fizică şi juridică).
În plus, judecătorii au luat act că prejudiciul creat părţii civile ANAF, în suma de 11.438.169 lei, a fost recuperat prin compensare.
Acuzațiile aduse lui Ioan Niculae
Potrivit DNA, în perioada august 2008 – martie 2009, între Interagro SA şi Libarom Agri SRL, societate specializată în producţie agricolă şi tranzacţii cu produse agricole, s-a încheiat şi derulat un contract fictiv având ca obiect prestarea unor servicii de publicitate. În baza acestui contract, au fost înregistrate în contabilitatea firmei Interagro SA operaţiuni nereale în baza cărora s-au eludat plăţile taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
Procurorii arată că obiectul contractului a constat în realizarea de materiale promoţionale (brelocuri, post-it-uri şi standuri) pentru SC Interagro SA.
”Concret, în urma încheierii şi derulării contractului respectiv, ca urmare a deciziei inculpatului Ioan Niculae, au fost înregistrate în evidenţa contabilă cheltuieli deductibile în sumă totală de 36.245.000 lei. În aceeaşi perioadă, tot inculpatul Ioan Niculae a fost cel care a decis şi coordonat realizarea unui circuit de spălare a banilor, prin intermediul unor operaţiuni fictive, prin firmele faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată ca persoane juridice, scopul fiind acela: de a externaliza veniturile firmei ‘mamă’ (Interago SA), pentru a nu fi supuse taxării/impozitării, de a crea imposibilitatea urmăririi sumelor de bani intrate în firmă de către eventuali creditori în cazul existenţei unor datorii, de a finanţa unele afaceri din cadrul grupului fără a se apela la metodele obişnuite (împrumuturi, credite bancare)”, susţine DNA.
Conform DNA, în acest fel a fost finanţată cu 5 milioane de euro firma Intervitt (divizia de vinificaţie a grupului Interagro), prin majorarea capitalului social prin aportul unei firme de tip offshore din Insulele Virgine Britanice ce îşi desfăşoară activitatea în Cipru, controlată de Ioan Niculae.