Ioan Roșca, demis azi de premierul Victor Ponta de la conducerea Agerpres, a declarat pentru revista Capital că niciodată nu I s-a imputat nimic și nici nu a fost anunțat că va fi înlocuit.
”Pentru că am împlint vârsta de pensionare și, în 18 martie anul acesta, mandatul meu expira, în cursul lunilor ianuarie și februarie, am solicitat o întâlnire cu premierul Victor Ponta sau cu cineva din staff-ul său, pentru a clarifica situația, pentru a vedea dacă mă pensionez sau dacă, potrivit statutului de demnitar, mandatul meu va fi prelungit, conform prevederilor legale, dar nu am primit niciun răspuns”. Roșca spune că se simte surprins și dezamăgit de decizia premierului. ”Am văzut și eu comunicatul, se vorbește acolo de așa- numite sesizări primite din partea unor asociaţii profesionale ale jurnaliştilor. În fapt, este vorba de sesizările unui anume Godinac, care mi-a cerut să-I numesc nevasta într-o funcție la Agerpres și am refuzat, pentru că ar fi însemnat să încalc prevederile legale. De alte sesizări nu cunosc, toate controalele Curții de Conturi au relevat că la Agerpres legea a fost respectată cu strictețe”-ne-a declarat Ioan Roșca.
În martie 2012, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind a cerut, printr-o scrisoare deschisă, Parlamentului şi Guvernului, iniţierea procedurii de numire a noului director general la Agerpres, motivând această solicitare prin expirarea mandatului lui Ioan Roşca şi împlinirea de către acesta a vârstei legale de pensionare. Federaţia sindicală a solicitat, de asemenea, anchetarea, de o comisie parlamentară, a "modului dictatorial" în care Roşca a condus instituţia şi a folosit fondurile publice. Contactat de ziariști, Ioan Roşca a declarat la acea data că Godinac Cristian, preşedintele MediaSind şi semnatarul scrisorii, susţine ”aceleaşi aberaţii” de multă vreme. ”Godinac conduce organizaţia sindicală din Agerpres, Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti, fără a avea reprezentativitate sindicală în agenţie, unde nu a lucrat nici măcar o singură zi”, a declarat Roşca. În privinţa acuzaţiilor legate de modul în care a condus Agerpres, Roşca a declarat tot atunci pentru Mediafax: "Dacă făceam un singur abuz, care să coste Agerpres un singur leu, eram anchetat de Curtea de Conturi. Or, Agerpres este a patra instituţie din ţară care are un Certificat de conformitate din partea Curţii de Conturi, dovadă a desfăşurării programelor financiare fără niciun reproş".
Fost Purtător de Cuvânt al Guvernului Văcaroiu
Ioan Roşca, a fost purtător de cuvânt la Guvernului Văcaroiu, pe toată perioada mandatului acestuia(2003-2006). Pentru prima oară, el a fost numit director general al Rompres, în 2001, la propunerea lui Adrian Năstase. După plecarea Guvernului Văcăroiu, a revenit la conducerea agenției, fiind revalidat de Parlament. În anul 2008 agenţia naţională de presă Rompres a revenit la vechea sa denumire, aceea de Agerpres. Agenţia Naţională de Presă Agerpres este o instituţie publică autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, independentă editorial, sub controlul Parlamentului.
Șeful Biroului de presă al PSD, noul director general al Agerpres
Șeful Biroului de presă al PSD, Alexandru Giboi, a fost propus, luni, de premierul Victor Ponta, în funcţia de director general al agenţiei naţionale de presă Agerpres, în locul lui Ioan Roșca. Comisiile reunite de Cultură au dat, în aceeași zi, aviz favorabil, cu 19 voturi "pentru", 4 voturi "împotrivă" şi o abţinere, propunerii ca Alex Giboi să fie numit în funcţia de director general al Agerpres. După avizarea de către Comisiile parlamentare, propunerea ca Giboi să fie numit în funcţia de director general al Agerpres va fi supusă votului plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, tot în şedinţa de luni.