Mai mult, ministrul a precizat că pentru introducerea camerelor web în secţiile de votare ar fi trebuit să existe şi nişte informaticieni în cadrul comisiilor pentru a putea supraveghea sistemul şi pentru a se asigura de funcţionalitatea acestuia.

"Dacă în urmă cu nu ştiu cât timp, în Parlament, colegii noştri de la PDL ar fi depus un amendament la lege, încât în lege, în textul legii, să se fi introdus necesitatea, obligativitatea, ca în fiecare secţie de vot să existe video camere, puteam să luăm în considerare acest lucru. Însă, din ceea ce eu ştiu, sper că nu mă înşel foarte tare, nu există vreo ţară din Uniunea Europeană unde să se filmeze în secţia de votare dat fiind faptul că acela este un proces pe care omul îl derulează, despre secretul votului vorbim şi despre posibilitatea lui de a alege în condiţii de maximă confidenţialitate. Dacă colegii noştri îşi închipuie că de azi până duminică ştim cumpăra 20.000 de camere web ca să facem treaba aceasta, ştiu şi ei exact că este imposibil, adică nu se poate acest lucru. De asemenea, în lege ar fi trebuit introdusă nevoia ca un informatician să intre în comisia secţiei, să fie cineva acolo. Poate că la mine în sat, nu am în secţie un informatician că sunt foşti membrii CAP, membrii secţiei de votare.(…) Deci este o chestiune de propagandă, lipsită de realism", a declarat Ioan Rus.

Ministrul delegat pentru Administraţiei, Victor Paul Dobre, a spus că aceste camere video s-au folosit la prezidenţialele din 2009, doar în secţiile speciale, secţii care nu mai există în cazul referendumului din 29 iulie.

"O singură dată s-au utilizat camere video, la alegerile prezidenţiale din 2009 şi numai în secţiile speciale. La referendum nu avem secţii speciale", a completat Victor Paul Dobre.

Vicepreşedintele democrat-liberal, Cristian Boureanu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că PDL cere instalarea de camere video în toate secţiile de votare precum şi în secţiile suplimentare.

"PDL cere instalarea de camere video în toate secţiile de votare. Să nu uităm că în cele mai multe şcoli deja există camere de luat vederi de la examenul de bacalaureat, iar acolo unde nu există, cerem ca Guvernul USL să solicite instalarea de urgenţă autorităţilor locale a camerelor de luat vederi (…) PDL cere instalarea de camere video în toate secţiile speciale. Excludem desfăşurarea referendumului în secţiile speciale acolo unde nu există camere video. Amintim că în 2009, ministrul de interne de atunci, Vasile Blaga, a amenajat secţii suplimentare cu camere de luat vederi la cererea PSD-ului şi a PNL-ului, la momentul respectiv. Nu este un proces de intenţie. Este normal ca la înfiinţarea sutelor de secţii suplimentare, înţeleg unele din ele făcute în hoteluri, pe litoral, la munte, să existe o verificare foarte clară cu cameră de luat vederi", a spus Cristian Boureanu.
Sursa: Agerpres