Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a trecut din nou în subordinea Ministerul Transporturilor, după ce o perioadă de mai bine de doi ani s-a aflat în coordonarea Departamentului pentru  Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine (DPIIS), condus în acea perioadă de social-democratul Dan Coman Șova. De la finele lunii februarie, Dan Șova, a fost numit ministru al transporturilor, însă CNADNR a rămas în continuare în ograda DPIIS.

Începând din acest an, mai exact de la jumătatea lunii trecute, CNADNR a fost trecută din nou în coordonarea Ministerului Transporturilor. "Foarte important mi se pare ca, în perioada următoare, să se adopte o serie de măsuri care să repoziţioneze şi să eficientizeze activitatea CNADNR, astfel încât compania să nu mai fie un simplu intermediar între bugetul de stat şi companiile private, ci să devină un jucător activ pe piaţa infrastructurii rutiere din România. Trebuie grăbit procesul prin care să se producă o schimbare de fond a activităţii CNADNR", a spus Ioan Rus, care s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanţii conducerii CNADNR, pentru a discuta problemele curente şi stadiul proiectelor în derulare.

Totodată, şeful de la Transporturi a cerut conducerii CNADNR să ia măsuri rapide pentru finalizarea proiectelor începute şi pentru soluţionarea problemelor de natură juridică avute cu antreprenorii.

"Având în vedere importanţa activităţii CNADNR, relaţia directă a acesteia cu cetăţeanul, vă solicit încă o dată să luaţi măsuri rapide pentru finalizarea proiectelor începute, pentru soluţionarea problemelor de natură juridică avute cu antreprenorii. Avem o listă cu punctele critice ale companiei, aşa că trebuie să luăm fiecare proiect în parte şi să găsim soluţii de finalizare a acestora", a precizat ministrul Ioan Rus, citat de Agerpres.

În acest context, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a anunţat că până la sfârşitul acestei luni va prezenta un plan de management al CNADNR pentru 2015, parte a unui program multianual până în 2020.
"Vreau ca, până la următoarea şedinţă, să identificăm şi să prioritizăm proiectele strategice, vreau soluţii clare şi fapte concrete la problemele discutate. Vreau mai multă atenţie şi determinare în ceea ce faceţi", a subliniat Rus, la finalul întâlnirii.