Cum poți transforma o pasiune într-un nou stil de viață? Actrița Ioana Ginghină are răspunsul potrivit pentru această întrebare.
În copilărie, și-a dorit să se facă actriță, ceea ce, mai târziu, i-a ieșit până în cele mai mici detalii. Apoi, la maturitate, a descoperit că nimic nu îți este adus pe tavă dacă nu muncești, că trebuie să dovedești universului că tu chiar vrei lucrul acela. Astăzi, Ioana Ginghină (40 ani) dă mai departe din experiența ei. Și nu, nu o face oricum, ci cu pasiunea pe care a dovedit-o pe tot parcursul profesional și personal.
După ce a devenit foarte cunoscută în serialele de televiziune, încă de acum mulți ani, Ioana a decis că este timpul să încerce și altceva, să îmbine creativitatea cu antreprenoriatul într-un punct atractiv pentru orice părinte care vrea un copil curajos și deschis către nou.
Așa a început povestea MiniArtShow, locul care dă tonul unor evenimente de toate felurile pentru copii, pentru spectacole și piese de teatru, ateliere creative și cursuri de actorie. Se întâmpla în urmă cu șase ani, într-o piață bătătorită, în care, ca să răzbești, aveai nevoie de muncă și originalitate. Acum, Ioana își împarte timpul între familie și antreprenoriat, care înseamnă atât proiecte de actorie, cât și show-uri organizate împreună cu copiii care-i urmează cursurile.
Cât trebuie să plătească un părinte
Privind și aspectul practic din această poveste, de cealaltă parte, a părinților, Ioana explică foarte clar cum funcționează procesul. ”La MiniArtShow este un preț fix, de 400 de lei pe lună, însă tot timpul avem reduceri. De exemplu, părinții pot beneficia de o reducere de 50% dacă înscriu copiii din timp. Cursurile sunt structurate pe două semestre, un semestru finalizându-se cu un spectacol de teatru, iar celălalt cu un film”. Și încă un amănunt de ordin financiar: este singura taxă, în această sumă fiind incluse toate celelalte costuri, inclusiv costumele, în sensul că nu trebuie plătit nimic în plus pentru rolul din piesa de teatru sau din film.
În tot acest timp, copiii descoperă tainele actoriei fiind împărțiți în grupe în funcție de vârstă: cei mai mici au 4 ani, iar cei mai mari 12–13 ani. ”Copilul are tendința să se deschidă foarte repede dacă are un mediu prielnic, oricât de timorat ar fi. Avem tot felul de exerciții care te dezvoltă pe partea de orientare în scenă, pe partea de relație cu ceilalți, te ajută să descoperi cum să dai energie și cum să primești”, detaliază Ioana Ginghină. Cu atât mai mult cu cât în spectacole sunt implicați și actori profesioniști.
Ca să ajungă aici, a avut nevoie de timp și de răbdare, pentru că nu a fost întotdeauna ușor. Însă nu regretă nimic. Într-un fel, partea profesională a reușit să echilibreze timpul petrecut în familie, împreună cu soțul său, actorul Alexandru Papadopol, și cu Ruxandra, fetița lor de 9 ani, care se implică deseori în show-urile create cu ceilalți copii.
Și alte aspecte
În afară de aceste cursuri pentru copii, Ioana organizează și workshop-uri pentru angajații companiilor, care plătesc 500 de euro pe oră și, în același timp, are diverse colaborări cu școli și alte instituții pentru tot felul de evenimente. ”Lucrez cu foarte mulți colaborarori, pe proiecte. Anul trecut, în septembrie, am depășit plafonul de venit de 75.000 de euro și am devenit plătitor de TVA”, mai spune ea.
Ca noutate, Ioana lucrează la un proiect inedit, în care se vor implica mai multe țări, pe modelul experienței pe care a trăit-o în Polonia. ”Acum doi ani, am fost la Brave Kids în Polonia cu șase copii, unde ne-am întâlnit cu alți copii din 19 țări. Prima dată am stat la gazde, timp de două săptămâni. Apoi, am stat toți, alte două săptămâni, într-o tabără. Mi-a plăcut ce s-a întâmplat cu fetița mea, care, după o lună, vorbea engleză, deși nu vorbise înainte. Am știut atunci că vreau să aduc Brave Kids și în România. Așa că, anul acesta, vom avea Brave Kids la București, în luna august, unde vor participa copii din patru țări”, detaliază ea.
În mod sigur, acesta este primul pas pe care Ioana Ginghină îl face cu evenimentele internaționale, un început care se va îmbina armonios cu celelalte aspecte care dau culoare pe drumul ei profesional.