Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă le recomandă părinților să își vaccineze copiii. Aceasta susține că doar în acest mod persoanele adulce care iau contact cu aceștia și sunt nevaccinate pot fi în siguranță.
Totodată, Ioana Mihăilă a mai adăugat că vaccinarea celor mici este importantă atât pentru sănătatea publică cât și pentru cei din familie, menționând faptul că aceasta este sigură, lucru dovedit chiar de EMA.
„Cred că e important să vaccinăm copiii, pentru că aşa le putem permite acestora să intre în contact mai uşor cu persoanele adulte care sunt nevaccinate sau care nu se pot vaccina şi le reducem acestora riscul de a contracta boala. Vaccinarea copiilor este importantă pentru sănătatea publică şi este sigură pentru copii. Ea a fost dovedită atât de Asociaţia Europeană a Medicamentului, cât şi cea Americană. Din acest motiv a şi fost acceptată şi recomandată”, a precizat Mihăilă.
Ioana Mihăilă îi încurajează pe români să se vaccineze
În ceea ce privește desfășurarea campaniei de vaccinare anti-covid din România, ministrul Sănătății a adăugat că îşi doreşte ca un număr cât mai mare din persoanele vârstnice sau care au comorbidităţi să fie vaccinate împotriva noului coronavirus.
În acest sens, medicii de familie au un rol important în acest sens susține ministrul, în contextul în care, aceștia cunosc profilul medical al pacienţilor lor. Totodată, medicii de familie pot oferi suport pacientului, a adăugat ministrul.
„Ţinta noastră este să vaccinăm un procent cât mai mare din populaţia la risc, adică persoanele vârstnice şi persoanele cu comorbidităţi. Din acest motiv, mergem din ce în ce mai intens spre medicii de familie, oferindu-le acestora suportul şi tot ce este nevoie pentru a intensifica vaccinarea la medicul de familie.
De fapt, medicul de familie este cel care cunoaşte cel mai bine care este profilul de risc al tuturor pacienţilor”, a arătat Ioana Mihăilă.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea