Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, nu a dorit să spună ce se mai întâmplă cu suma de 200 milioane dolari pe care statul ar trebui să o primească de la KazMunaiGaz, cerând întrebări doar pe rectificare şi susţinând că Guvernul stă "extrem de bine" la capitolul venituri bugetare.
Întrebată de presă, la finalul şedinţei în care Guvernul a aprobat rectificarea bugetară, ce se mai întâmplă cu suma de 200 milioane dolari pe care statul român trebuia să o primească de la KazMunaiGaz, şi care ar putea fi astfel vărsată la buget, precum şi cu fondul de investiţii de un miliard de dolari pe care compania de stat din Kazahstan s-a angajat să îl deschidă, Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, a răspuns: "Pe rectificare sunt întrebări ?".
La insistenţele jurnaliştilor, ministrul s-a limitat doar la a spune că Guvernul stă "extrem de bine" la capitolul venituri bugetare.