"De la început, vă spun direct, sunt un ministru tehnocrat, nu am timp şi nu mă implic în disputele electorale. Îmi pare rău să constat că raţiunile strict electorale diluează dezbaterea parlamentară. Aş putea să înţeleg raţiunea, fie şi electorală, a unei dezbateri, dacă aceasta ar avea în spate idei, programe, viziune şi nu doar retorică. Din punctul meu de vedere această moţiune este o sinteză de metafore, 12 pagini de interpretări proprii, fără corelare cu indicatorii macroeconomici, cifre adunate aritmetic, astfel încât să rezulte concluzii personale. Refuz să intru în acest joc, metaforele şi impresiile spumoase nu aduc niciun beneficiu mediului de afaceri, nu relaxează fiscalitatea şi nici nu dau un trai mai bun oamenilor. Descrierea pe care o faceţi în textul moţiunii nu are nicio legătură cu realitatea", a spus Ioana Petrescu.
Ea a făcut în continuare o "prezentare realistă" privind evoluţia economiei şi a arătat că industria românească înregistrează printre cele mai mari creşteri din UE – 8,5% pe primele 7 luni ale acestui an, că exporturile continuă să crească – 4,8 miliarde de euro din mărfuri exportate numai în luna iulie, iar creşterea economică din primul semestru, de 2,4%, este de trei ori mai mare decât cea din zona euro care este numai de 0,7%.
"Cu aceste cifre în faţă mai puteţi afirma că în economia românească nimic nu se mişcă? Este o dezinformare gravă faptul că prognozele optimiste de la începutul anului au fost vorbe goale şi că realizările din primul semestru sunt cu mult sub previziunile autorităţilor de 3,5% pe an. Aş vrea să reamintesc că în raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2014 care a însoţit în Parlament proiectul de lege privind bugetul de stat care a fost votat de Parlament în decembrie 2013 se precizează că scenariul de prognoză prevede o creştere a PIB de 2,2%, după aflarea rezultatelor bune din 2013 estimările nu s-au schimbat, Guvernul a stabilit prin programul de convergenţă 2014- 2017 care a fost aprobat şi trimis la Comisia Europeană ca obiect de creştere economică pentru 2014 doar 2,5%. Comparaţia cu creşterea economică din primul semestru de 2,4 credem că nu mai necesită alte comentarii cu privire la mistificările autorilor acestei moţiuni", a spus Petrescu.
Camera Deputaţilor dezbate moţiunea simplă "Ministerul MTO – minciună, taxare, oprirea economiei".