Capital: Domnule Markos, ce pozitie ocupa Romania, ca destinatie de afaceri, in preferintele investitorilor greci?
Ioannis Markos: Cultura, religia si, nu in ultimul rand, comertul sunt un liant traditional intre tarile noastre. Prezenta comunitatii de afaceri elene in Romania nu are in spate o istorie de doar 13 ani, ci de cel putin doua secole. Prin urmare, este de la sine inteles ca Romania este o destinatie prioritara, pe termen lung, pentru capitalul grecesc. Relatiile politice excelente, evolutia pozitiva a Romaniei pe calea integrarii europene sunt argumente suplimentare in favoarea prezentei noastre aici.

Capital: Totusi, de ce Romania, si nu Ungaria sau Polonia – tari ale caror performante se apropie mai mult de modelul economiilor de piata vest-europene ?
Ioannis Markos: Grecia are multe in comun cu Romania, crede in Romania si este un suporter al candidaturii sale la UE. Preferam sa investim aici si pentru ca intelegem mentalitatea oamenilor, ne simtim ca acasa. Toate acestea fac companiile grecesti mai adaptabile la realitatile tarii dumneavoastra, mai flexibile.

Capital: Cum apreciati mediul investitional romanesc din punctul de vedere al fiscalitatii si oportunitatilor de afaceri ?
Ioannis Markos: Consideram ca suporta imbunatatiri atat in sensul simplificarii legislatiei si politicii economice, cat si in cel al aplicarii fara discriminare a dispozitiilor legale tuturor investitorilor.
Fara a uita nici o clipa avantajele pe care mediul de afaceri romanesc le ofera companiilor, doresc sa subliniez si alte aspecte al caror efect negativ se resfrange asupra performantelor economice. Este vorba despre schimbarile frecvente de legislatie, birocratia excesiva, accesul greoi la informatii si finantare al intreprinderilor mici si mijlocii.

Capital: Daca ar fi sa-i vorbiti unui conational despre Romania, ce i-ati spune ?
Ioannis Markos: As reproduce cuvintele marelui nostru scriitor national Kazantzakis: „Nu exista nici o alta tara in care un grec sa se simta mai bine ca in Romania”.