Iohannis a cerut Comisiei Europene să adauge energia nucleară și gazul natural pe lista investițiilor sustenabile mediului

Klaus Iohannis

Sursă: Administraţia Prezidenţială

Klaus Iohannis a solicitat astăzi Comisiei Europene, în cadrul unei conferințe, să includă în lista investițiilor sustenabile mediului gazul natural și energia nucleară.

Președintele țării noastre a cerut, luni, în cadrul videoconferinței la care a participat și președintele Consiliului European, Charles Michel alături de liderii altor state UE, ca acesta să adauge energia nucleară și gazul natural pe lista investițiilor sustenabile mediului.

În cadrul videoconferinței, Preşedintele României, Klaus Iohannis a scos în evidență situația României privind incidența numărului de cazuri COVID-19. Acesta a mai subliniat și că rata de vaccinare mică a făcut posibilă această criză. Cu toate acestea, acesta a mai declarat și faptul că țara noastră ” a activat Mecanismul European de protecție civilă”, iar astfel a avut ocazia de a le mulțumi statelor care au oferit deja ajutor României.

Mărirea prețurilor la energie, o mare preocupare pentru români

În ceea ce privește situația existentă în domeniul energiei, Klaus Iohannis a declarat și a scos în evidență că mărirea prețurilor la energie reprezintă cu siguranță o preocupare mare pentru români, mai ales dacă luăm în calcul impactul pe care îl are asupra locuitorilor, organizațiilor, dar totodată și asupra consumatorilor. Pentru că se cunoaște faptul că această criză la nivel energetic ce are loc în momentul de față riscă să aibă efecte grave asupra tuturor țărilor Uniunii Europene, cu un mare impact social și economic, identificat atât în cazul populației, cât și la nivelul economiilor în general, Președintele nu a uitat să evidențieze importanța depistării rapide a unor soluții care să fie eficiente pe un termen scurt.

Este necesară o abordare pe termen mediu și lung

Klaus Iohannis a mai subliniată că în momentul de față este necesară o abordare pe termen mediu și lung, prin care să se poată ținti problemele de structură din domeniul energiei. Cu alte cuvinte, acesta a nuanțat necesitatea unei abordări convergente la nivelul Europei, abordări care să vizeze soluțiile comune pentru a putea coordona răspunsurile naționale. Acesta a cerut luare unor măsuri imediate pentru a putea proteja consumatorii vulnerabili.

Importanța diversificării surselor de aprovizionare

Totodată, Președintele Klaus Iohannis a mai scos în evidență și importanța diversificării surselor de aprovizionare cu energie și a diminuării dependenței de furnizori terți din afara UE, cu scopul de a asigura securitatea în aprovizionarea cu energie. Astfel, acesta a vrut să sublinieze că securitatea energetică din Europa este într-o strânsă legătură cu folosirea unui mix echilibrat de tehnologii și surse energetice, cum sunt energia nucleară și gazul natural, acestea fiind direcțiile care trebuie să orienteze politicile europene în ceea ce privește Taxonomia.

În consecință, Președintele țării noastre a cerut Comisiei Europene includerea gazului natural  și a energiei nucleare în Actul delegat complementar din cadrul pachetului legislativ al Taxonomiei.