Vestea momentului despre Neptun Deep! Exploatarea gazelor din va începe cât de repede posibil. Anunțul venit de la OMV
În cursul zilei de luni, 21 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu o delegație a OMV Petrom, aceasta fiind condusă de către directorul general executiv al OMV și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern.
Administrația Prezidențială a informat că în cadrul întrevederii s-a discutat despre activitatea și planurile de investiții din România.
Așadar, potrivit surse anterior citate, șeful statului a subliniat că potențialul energetic al României este deosebit, pe fondul preocupărilor privind asigurarea securităţii energetice la nivel naţional şi a eforturilor de gestionare adecvată a efectelor crizei din energie.
Klaus Iohannis a mai spus că potențialul energetic al României trebuie susținut prin investiţii ale operatorilor din sectorul energiei.
Nu în ultimul rând, șeful statului a precizat că este nevoie de acordarea unei atenții suplimentare tranziției energetice, în special din perspectiva inovării, accentuând oportunităţile oferite de fondurile europene.
„Preşedintele României a precizat faptul că, dată fiind criza energetică actuală şi riscurile existente, ţara noastră îşi propune să utilizeze întregul potenţial energetic şi toate resursele de care dispunem, pentru a trece cu bine peste criză şi a reduce riscurile în funcţionarea sistemului energetic naţional”, arată Administraţia Prezidenţială.
Proiectul Neptun Deep, un subiect distinct
Administrația Prezidențială a mai arătat că în cadrul discuțiilor privind investițiile s-a vorbit și despre proiectul Neptun Deep.
Pe acest fond, președintele României a subliniat că acest proiect are o mare importanță strategică și a cerut conducerii OMV să înceapă cât mai repede exploatările offshore în cadrul perimetrului deţinut de Romgaz şi OMV Petrom.
De partea cealaltă, conducerea OMV a prezentat în ce stadiu se află proiectul și care au fost pașii cheie realizați. De asemenea, și-a luat angajamentul de a adopta adopta decizia finală de investiţie la mijlocul anului 2023.
Dacă va face acest lucru, atunci exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep va începe cât de repede posibil.
„Preşedintele României a subliniat necesitatea unor măsuri adecvate, care să reducă inechităţile şi să asigure susţinerea de care consumatorii casnici au nevoie, dar şi a economiei în ansamblul său, pentru menţinerea competitivităţii în industrie şi alte sectoare”, indică Administraţia Prezidenţială.
Nu în ultimul rând, a fost abordată și intenția OMV Petrom de dezvoltare a unor proiecte de anvergură şi în Republica Moldova. Acestă inițiativă a fost salutată de președintele Klaus Iohannis, subliniind că România va acorda tot sprijinul necesar asigurării unui nivel adecvat de securitate energetică în ţara vecină.