Iohannis a cerut OMV ca exploatările offshore în perimetrul Neptun Deep să înceapă cât mai repede posibil

Sursă: Dreamstime

Vestea momentului despre Neptun Deep! Președintele Klaus Iohannis a cerut OMV ca exploatările offshore în perimetrul Neptun Deep să înceapă cât mai repede posibil, iar compania a dat asigurări că acestea vor începe în curând.

Vestea momentului despre Neptun Deep! Exploatarea gazelor din va începe cât de repede posibil. Anunțul venit de la OMV

În cursul zilei de luni, 21 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu o delegație a OMV Petrom, aceasta fiind condusă de către directorul general executiv al OMV și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern.

Administrația Prezidențială a informat că în cadrul întrevederii s-a discutat despre activitatea și planurile de investiții din România.

Așadar, potrivit surse anterior citate, șeful statului a subliniat că potențialul energetic al României este deosebit, pe fondul preocupărilor privind asigurarea securităţii energetice la nivel naţional şi a eforturilor de gestionare adecvată a efectelor crizei din energie.

Klaus Iohannis a mai spus că potențialul energetic al României trebuie susținut prin investiţii ale operatorilor din sectorul energiei.

Nu în ultimul rând, șeful statului a precizat că este nevoie de acordarea unei atenții suplimentare tranziției energetice, în special din perspectiva inovării, accentuând oportunităţile oferite de fondurile europene.

„Preşedintele României a precizat faptul că, dată fiind criza energetică actuală şi riscurile existente, ţara noastră îşi propune să utilizeze întregul potenţial energetic şi toate resursele de care dispunem, pentru a trece cu bine peste criză şi a reduce riscurile în funcţionarea sistemului energetic naţional”, arată Administraţia Prezidenţială.

Proiectul Neptun Deep, un subiect distinct

Administrația Prezidențială a mai arătat că în cadrul discuțiilor privind investițiile s-a vorbit și despre proiectul Neptun Deep.

Pe acest fond, președintele României a subliniat că acest proiect are o mare importanță strategică și a cerut conducerii OMV să înceapă cât mai repede exploatările offshore în cadrul perimetrului deţinut de Romgaz şi OMV Petrom.

De partea cealaltă, conducerea OMV a prezentat în ce stadiu se află proiectul și care au fost pașii cheie realizați. De asemenea, și-a luat angajamentul de a adopta adopta decizia finală de investiţie la mijlocul anului 2023.

Dacă va face acest lucru, atunci exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep va începe cât de repede posibil.

„Preşedintele României a subliniat necesitatea unor măsuri adecvate, care să reducă inechităţile şi să asigure susţinerea de care consumatorii casnici au nevoie, dar şi a economiei în ansamblul său, pentru menţinerea competitivităţii în industrie şi alte sectoare”, indică Administraţia Prezidenţială.

Nu în ultimul rând, a fost abordată și intenția OMV Petrom de dezvoltare a unor proiecte de anvergură şi în Republica Moldova. Acestă inițiativă a fost salutată de președintele Klaus Iohannis, subliniind că România va acorda tot sprijinul necesar asigurării unui nivel adecvat de securitate energetică în ţara vecină.