„Doresc să subliniez faptul că această vizită are o simbolică aparte. Preşedintele Gauck este o personalitate de referinţă pentru revoluţia anti-comunistă din Republica Democrată Germană şi reunificarea Germaniei. În acelaşi timp este şi un vechi prieten al României, fiind binecunoscut interesul sau autentic pentru procesul de transformare post-comunistă din ţara noastră. De aceea, am discutat şi importanţa asumării trecutului la nivelul societăţii. În acest context, i-am vorbit despre intenţia mea de a înfiinţa cât mai curând la Bucureşti un Muzeu Naţional al Comunismului. Este o iniţiativă care oglindeşte responsabilitatea noastră ca naţiune şi hotărârea fermă de a nu uita”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, citat de Agerpres.
Şeful statului român a adăugat că eforturile statului german în privinţa păstrării memoriei experienţelor totalitare pe care le-a parcurs în secolul XX constituie un veritabil model. „În consecinţă, sprijinul german în această materie ne-ar fi de un real folos şi de aceea l-am rugat pe preşedintele Gauck, cunoscând contribuţia sa valoroasă în acest domeniu, să susţină schimbul de experienţă şi să ne ofere expertiza germană. Ne dorim un muzeu construit după cele mai înalte standarde, care să devină o instituţie de educaţie şi de amintire”, a precizat Iohannis.