Liberalii sunt foarte încrezători în privinţa rezultatelor pe care le va obţine Klaus Iohannis în turul al doilea de scrutin, actualul preşedinte urmând să o zdrobească pe Viorica Dăncilă în unele judeţe ale ţării, dar şi în străinătate.
Klaus Iohannis o va zdrobi pe Viorica Dăncilă în multe zone ale ţării, sunt siguri liberalii. Potrivit estimărilor interne, actualul şef al statului va obţine peste 80% din voturi în unele judeţe.
Astfel, echipa de campanie a candidatului PNL este sigură de scoruri de 80% în Alba, Sibiu, precum şi în diaspora. Scoruri foarte mari, de peste 70%, sunt aşteptate şi în Arad, Timiş, Braşov sau Cluj. Sursele liberale consideră că şi Bucureştiul va fi al lui Iohannis la alegerile de duminică, cu un procent estimat între 60% şi 70%.
Se pare că primarii PNL au fost informaţi că preşedintele Iohannis trebuie să obţină un scor cât mai mare în turul doi, astfel încât social-democraţii să nu mai aibă şanse la victorie la viitoarele alegeri locale, iar administraţia din Transilvania să devină de dreapta, notează stiripesurse.ro.