Klaus Iohannis, a declarat, joi, că România se află mult sub media europeană a populației în privința cumpărăturilor online.
„Programul lansat azi constituie o invitație, atât la reflecție, cât și la acțiune conjugată pentru creșterea gradului de pregătire într-un domeniu deosebit de important. Educația financiară și economică necesită o abordare serioasă, integrată și cu rezultate concrete.
Deciziile financiare sunt cele mai prezente decizii în viața de zi cu zi a oamenilor cu privire la cât și cum să cheltuie, cât și cum să economisească și să investească. Aceeași logică se aplică și finanțelor țării”, a declarat Klaus Iohannis la „Forumul Educației Financiare.”, a spus Klaus Iohannis.
România este la coada Europei privind educația financiară
„La un deceniu și jumătate de la aderarea la Uniunea Europeană, țara noastră este încă mult în urmă la incluziunea sau intermedierea financiară.
De la momentul aderării europene, am beneficiat de o creștere economică remarcabilă, pornind de la un Produs Intern Brut de circa 100 de miliarde de euro în 2006, până la aproape 270 de miliarde de euro anul acesta, în ciuda celor două crize severe care au intervenit în această perioadă.
Sectorul financiar-bancar, cu un rol cheie în mobilizarea resurselor pentru finanțare, a înregistrat și el o dezvoltare semnificativă. În acești 15 ani, creditul neguvernamental a crescut de aproape 4 ori, iar valoarea pieței bursiere este acum de 3 ori mai mare. Însă România continuă să aibă cea mai mică rată de intermedieri financiare în Uniunea Europeană.” a mai spus președintele.
Educația financiară, disciplină obligatorie în școli
De asemenea, Klaus Iohannis mai spune că în prezent, sunt emise aproape 20 de milioane de carduri bancare, iar sectorul e-commerce a depășit 6 miliarde de euro.
„Dar încă ne aflăm mult sub media europeană a populației care face cumpărături online. Educația, financiară sau nu, este și despre lecții viitoare, despre cum ne raportăm la evoluțiile pe termen mediu și lung.
Digitalizarea conduce accelerat către tehnologii inovatoare, care furnizează răspunsuri eficiente, cu un grad ridicat de integrare a serviciilor financiare în viața de zi cu zi a utilizatorilor. Lumea cripto-activelor, ca rețea globală, se diversifică extrem de rapid, prin accelerarea progresului tehnologic, în pas cu preferințele investitorilor. Educarea și informarea utilizatorilor, alături de reglementarea corectă, sunt cele mai bune soluții pentru funcționarea sustenabilă a acestor piețe.
În întreaga lume, băncile centrale își afirmă interesul pentru moneda digitală, căutând variante concrete, și nu doar de ordin tehnic, pentru asigurarea încrederii de care trebuie să se bucure mijloacele de plată. În acest context, este lăudabil că România se poziționează astăzi în rândul statelor europene fruntașe prin introducerea educației financiare ca disciplină obligatorie în școli.
Însă, la fel ca și în alte domenii, rezultatele se vor vedea în timp, iar calitatea resursei umane și a materialelor educaționale este cea care va face diferența.
De altfel, regândirea abordărilor educaționale, prin raportarea mai pragmatică a elevilor și studenților la realitatea care ne înconjoară, este una dintre direcțiile proiectului România Educată. Apreciez eforturile făcute, inclusiv preocuparea Legislativului de a avea o zi simbolică a educației financiare. Cred însă că este loc de mai mult și de mai bine în privința inițiativelor și a proiectelor concrete și pragmatice”, a declarat Klaus Iohannis.
Pandemia ne-a prins nepregătiți
„Pandemia și criza economică aferentă ne-au prins nepregătiți în planul finanțelor publice, cu cel mai mare deficit din Uniune în 2019, parcurs care a favorizat apoi și creșterea rapidă a datoriei publice.
Asemenea politici ne-au îndepărtat de obiective de țară strategice, precum aderarea la zona euro, iar în prezent fac și mai dificile ajustările necesare unei lupte eficiente împotriva inflației.
Adâncirea în continuare a deficitelor de cont curent, pierderile de competitivitate pe fondul crizei prețurilor la energie, intensificarea drastică a inflației în ultimele luni, pentru a menționa doar câteva evoluții, necesită politici responsabile și reforme care să ofere reziliență economiei și să modernizeze România.
Pe termen mediu și lung, schimbarea modelului de dezvoltare presupune ca investițiile să devină prioritatea zero. În 2022, alocările bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiții indică o direcție fermă, care trebuie concretizată și menținută.
Calitatea politicilor economice, a legilor și a actului de guvernare trebuie să se sprijine pe o educație economică sănătoasă, care să genereze decizii și măsuri responsabile, prin care să revenim sustenabil în zona stabilității monetare și a echilibrelor macroeconomice.
În acest sens, pentru că ne aflăm sub cupola celei mai competitive școli de economie din România, trebuie să reamintim cât de important este rolul economiștilor în fundamentarea deciziilor economice corecte”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.