România va deveni o forţă la nivel european, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, deosebit de importantă atât pentru întreaga economie românească, cât şi pentru populaţie. Klaus Iohannis a semnat decretul, iar legea merge acum către Monitorul Oficial, pentru publicare.
Este decizia care poate schimba soarta României! Preşedintele României a promulgat astăzi, 25 mai, una dintre cele mai importante legi.
Klaus Iohannis a semnat decretul! Legea Offshore va permite reducerea importurilor de gaze naturale din Rusia
Este vorba despre Legea Offshore, care a trecut luna aceasta de Parlament şi a mers apoi la Klaus Iohannis pentru promulgare.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 mai 2022, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 262/11.05.2022)”, se arată în mesajul postat miercuri pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Legea offshore a fost aprobată pe 18 mai de către Camera Deputaților, după ce proiectul fusese aprobat anterior şi de căre Senat.
Nicolae Ciucă: Independenţă pentru economia României şi pentru consumul public. Marcel Ciolacu: O lege bună pentru români şi pentru statul român
„La sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră, care va intra în sistem.
Nu mai târziu de finalul anului 2026 – începutul anului 2027 să avem resursa de gaz necesară pentru asigurarea independenței necesare pentru economia românească, pentru consumul public”, a fost mesajul transmis de către premierul Nicolae Ciucă.
„Practic, România, în urma adoptării acestui proiect legislativ, poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră. Au fost blocate până acum. Proiectul aduce stabilitate, predictibilitate, un sistem fiscal prietenos.
Dăm certitudinea investitorilor că modelul fiscal, redevențele vor rămâne aceleași pe toată perioada acordurilor petroliere. Mai mult, asigură securitatea energetică a României”, a precizat şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, în timpul dezbaterilor din Camera Deputaţilor.
„Importantă în acest moment este resursa. Legea este corectă şi favorabilă nu numai statului român, ci şi României. (…) Noi mai vrem să dezvoltăm ţara asta, sau vrem să găsim chichiţe? E o lege corectă, e o lege bună pentru români şi pentru statul român.
Şi câştigăm, avem şi resursă şi este un pas imens făcut către o independenţă energetică. Nu ne fură nimeni niciun gaz. Ne întoarcem în ’90, că ne fură ţara? Ce, am înnebunit la cap iar?”, a declarat şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, invitat într-o emisiune TV.