Preşedintele Klaus Iohannis a spus joi, la Topul Naţional al Firmelor 2016, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), care vor fi obiectivele României în perioada următoare.
Obiectivele României în perioada următoare vor fi "modernizarea şi extinderea infrastructurii, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi reducerea evaziunii fiscale", a declarat Iohannis.
"Voi ţine seama de acestea când voi desemna viitorul premier. Oamenii de afaceri au devenit sceptici în legătură cu politicienii. Performanţa economică necesită încredere în politicile guvernamentale", a menţionat preşedintele.
România parcurge un trend ascendent, a arătat Iohannis, care a adăugat că s-au accelerat "nu doar motorul consumului, ci şi componenta investiţională a economiei".
"Economia României traversează acum o perioadă de creştere economică robustă. Pe primul semestru al acestui an avem o creştere de 5,2%, fapt ce plasează România în topul creşterii economice europene. De asemenea, este de remarcat încrederea de care se bucură România, inclusiv prin creşterea investiţiilor străine directe cu 19% pe primele opt luni ale anului. De aici şi prognozele favorabile, care arată creşteri medii de circa 3,7% în următorii 5 ani, conform datelor Fondului Monetar Internaţional", a afirmat Iohannis.
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a prezentat joi Topul Naţional al Firmelor 2016, un clasament care a luat în calcul peste 660.000 de companii.
Topul Naţional al Firmelor se bazează pe următorii indicatori economici: cifra de afaceri netă; profitul din exploatare; rata profitului din exploatare; eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat, se arată într-un comunicat transmis de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).
La realizarea clasamentului Topul Naţional al Firmelor 2016 au fost analizate bilanţurile financiar-contabile, depuse la 31 decembrie 2015, ale celor 660.439 companii active în România.
Dintre acestea, 170.526 bilanţuri au intrat în competiţia pentru primele 10 poziţii în clasamentul naţional, în conformitate cu metodologia de realizare a topurilor de firme implementată de Camerele de Comerţ în toate judeţele ţării.
Pe primele locuri (1-10) la nivel naţional s-au clasat 12.230 de companii – operatori economici din diferite sectoare de activitate: peste 4.300 din industrie, aproape 3.400 din servicii, circa 2.800 din comerţ şi turism, 461 din cercetare-dezvoltare şi high-tech, 610 din agricultură, silvicultură şi pescuit, 580 din construcţii.
4.812 companii, cu o cifra de afaceri de 102 miliarde de euro, profit din exploatare de 8,5 miliarde de euro şi un număr total de 814.847 salariaţi s-au clasat pe primele 3 locuri ale topului. Dintre acestea, 1.868 de companii s-au clasat pe primul loc.
Cele 4.365 de companii din top, sectorul industrie, au realizat în 2015 o cifră de afaceri de 210,6 miliarde de lei (46,5 miliarde de euro) şi un profit din exploatare total de 19,5 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro), folosind un total de 524.759 de salariaţi.
Un număr de 3.396 de companii din servicii s-au calificat în top (locurile 1-10), cu o cifră totală de afaceri de 81,5 miliarde de lei (18,0 miliarde de euro) şi un profit din exploatare total de 11,7 miliarde de lei (2,6 miliarde de euro). Numărul total de salariaţi: 348.036.
În domeniul cercetare-dezvoltare şi high tech (locurile 1-10) s-au clasat 461 de companii, cu o cifră de afaceri totală de 25,1 miliarde de lei (5,5 miliarde de euro) şi un profit din exploatare total de 2,3 miliarde de lei (516.000 euro). Aceste companii însumează 64.121 salariaţi.
La agricultură, silvicultură, pescuit (locurile 1-10), un număr de 611 companii totalizează o cifră de afaceri de 12,5 miliarde de lei (2,8 miliarde de euro) şi un profit din exploatare de 1,3 miliarde de lei (299.000 euro). Numărul total de salariaţi: 41.686.