Decizie de ultimă oră luată de președintele Klaus Iohannis în contextul situației controversate din Afganistan. Potrivit ultimelor informații, șeful statului a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Administrația Prezidențială informează că președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Potrivit sursei citate, ședința va avea loc miercuri, 25 august 2021, începând cu ora 16:00, la Palatul Cotroceni.
În ceea ce privește discuțiile care urmează să fie purtate, Administrația Prezidențială arată că pe ordinea de zi a ședinței este inclusă tematica referitoare la situația de securitate din Afganistan și implicațiile acesteia pentru România.
Amintim faptul că Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.
Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este supusă examinării şi verificării parlamentare. Pe de altă parte, preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Prim-ministrul Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Cine face carte din Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
În ceea privește membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, aceștia sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidențial pentru securitate naţională.
De menționat este faptul că în cursul zilei de marți, Ministerul Afacerilor Externe a informat că, împreună cu Ministerul Apărării și Forțele Aeriene Române, „au fost parcurse în regim de urgență, pe parcursul zilei de ieri și al nopții, proceduri pentru deplasarea avionului militar la Kabul în vederea evacuării cetățenilor români”.
MAE mai adaugă că procedurile sunt complexe și au fost deja finalizate.
„Procedurile, extrem de complexe, sunt finalizate, urmând a fi obținută în foarte scurt timp și ultima autorizație de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor.
În cursul nopții de luni spre marți au părăsit Afganistan încă 16 cetățeni români. De la momentul apelului MAE de ieri către cetățenii români aflați încă în Afganistan și care nu-și notificaseră prezența, de a contacta Ambasada României de la Islamabad, a fost înregistrată prezența a încă 7 cetățeni români. În acest moment, conform evidențelor MAE, mai sunt 27 de cetățeni români aflați în Afganistan”, a transmis MAE.