Legea ANL a fost modificată. Klaus Iohannis a promulgat legea care permite ca schimbul de locuință să se facă în timpul perioadei de valabilitate a contractului de închiriere.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege prin care schimbul de locuință poate fi realizat oricând în perioada de valabilitate a contractului de închiriere.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului 26/2019. Aceasta modifică Legea 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe. În plus, aduce modificări și Ordonanței de urgență a Guvernului 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală.
Cine suportă cheltuielile pentru întreținere și reparații curente
Actul normativ promulgat vizează modificarea Legii nr. 152/1999. Conform noilor modificări, se va permite schimbul de locuință în orice moment, în perioada de valabilitate a contractului de închiriere.
De asemenea, legea prevede că cheltuielile pentru întreținere, reparații curente, reparațiile capitale, precum și încheierea contractelor de asigurare a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor sunt în sarcina titularului contractului de vânzare cu plata în rate lunare egale.
Se dau bani de la bugetul de stat
În plus, au fost aduse modificări și la articolul 10 alineatul (3¹) și (7¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013. În final, s-a stabilit că sumele necesare pentru decontarea de către beneficiari a bunurilor sau serviciilor ori lucrărilor executate sunt transferate de la bugetul de stat.
Proiectul a fost adoptat de Senat pe 21 noiembrie 2019, în calitate de prim for sesizat. Ulterior, pe 13 februarie 2024, votul Camerei Deputaților a fost decizional.
Iohannis a promulga și legea privind băuturile energizante
Totodată, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se interzice comercializarea băuturilor energizante către minori. Conform legii, băuturile energizante conțin combinații variate de carbohidrați, vitamine, minerale, precum și două sau mai multe substanțe active, printre care cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactonă și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central.
Potrivit expunerii de motive, actul normativ reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conțin combinații variate de substanțe cu efect stimulant. Ele nu se mai pot vinde în incinta instituțiilor de învățământ și a instituțiilor de sănătate. Acest lucru e valabil și în instituțiile destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.