Administrația prezidențială a anunțat astăzi că președintele României a semnat decretul pentru promulgarea legii prin care alocațiile de stat pentru copii vor crește de la valoare de 42 de lei la 84 de lei, adică dublarea lor.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014, cu un amendament al PNL care prevede ca alocaţia de stat pentru copii să crească de la 42 la 84 de lei, a fost votat în luna mai.
Dublarea alocaţiilor nu era prevăzută iniţial în ordonanţă, acest lucru fiind stabilit printr-un amendament propus de PNL, care a fost respins anterior de Comisia pentru muncă a Camerei, dar aprobat în plen.
Premierul Victor Ponta a dat asigurări că Guvernul va găsi resurse financiare pentru dublarea alocaţiilor pentru copii, adăugând că impactul financiar pentru acest an, de 900 de milioane de lei, va fi acoperit "cu siguranţă". Ulterior, Ponta a declarat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor, afirmă premierul Ponta, arătând că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente.
"Opinia mea este că alocaţia pentru copii trebuie să fie diferenţiată, în funcţie de cine are nevoie de bani, pentru că 82 de lei pentru o familie amărâtă sunt foarte puţini şi 82 de lei pentru o familie care are posibilităţi nu contează, probabil că nici nu-şi încasează. Ideea de a da 82 de lei la toată lumea în mod egal e o idee pe care eu o consider nepractică. Aş fi preferat să dau nu 82, ci, nu ştiu, 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse (…) şi să nu mărim la cei care oricum nu vor lua cei 42 de lei, pentru că au părinţii venituri suficiente şi la care cei 42 de lei nu contează", a declarat, recent, premierul Victor Ponta.
"Vorbim de peste 3 milioane jumătate de copii care se vor bucura de dublarea alocaţiilor. M-aş bucura să putem să aducem în casele tuturor o mică bucurie. (…) Acest parcurs trebuie continuat", a afirmat copreşedintele PNL Alina Gorghiu după ce ordonanţa a fost adoptată.