Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, potrivit căreia costurile generate de colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea apelor pluviale vor fi suportate de utilizatorii serviciului, adică de populaţie.
Legea adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 4 iulie, mai stabileşte că, prin excepţie, primăriile pot adopta hotărâri pentru scutirea populaţiei de la plata colectării, transportului, epurării şi evacuării apei pluviale, cu suportarea din bugetul local, în limita disponibilităţilor şi a sumelor alocate cu această destinaţie.
În exercitarea atribuţiilor ce le revin, autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziţii, după caz, privitoare la acordarea de ajutoare lunare de la bugetul local pentru familiile şi persoanele singure care au media veniturilor băneşti net lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie, în vederea plăţii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. De asemenea, autorităţile locale pot decide şi asigurarea, din bugetul local sau din alte surse de finanţare legal constituite, a fondurilor necesare pentru plata valorii totale sau a unei părţi din cheltuielile realizate pentru branşarea/ racordarea la sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru familiile şi persoanele singure care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie.
CITIŢI ŞI JUDEȚUL în care oamenii vor plăti TAXE pe apa de PLOAIE
Ajutoarele lunare se acordă în funcţie de veniturile lunare ale persoanei singure/ familiei, prin compensarea procentuală a contravalorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, în limita unui consum de apă, respectiv a unei cantităţi de apă uzată evacuată la reţeaua de canalizare de 75 l/persoană/zi. Pentru familiile şi persoanele singure beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, ajutoarele lunare acordate acoperă cel puţin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.
Acordarea ajutorului lunar se face prin dispoziţia primarului, la solicitarea scrisă a persoanei singure sau familiei.
Tot joi, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de promulgare a legilor privind instituirea zilelor limbii ucrainene şi, respectiv, a limbii macedonene. Astfel, pe 9 noiembrie va fi sărbătorită Ziua Limbii Ucrainene, iar în 8 decembrie – Ziua Limbii Macedonene.